Încep Zilele Nordului. Week-end cu muzică, sport și călătorii în Nordul extrem


Intră acum și în grupul de

Concerte Subcarpați, Toulouse Lautrec și Ska-nk, tururile ghidate la Marea Nordului și în împrejurimi, filme de la TIFF proiectate la miez de noapte în aer liber, conferințe de idei cu personalități ale Nordului, probe de MTB și Trail la Maratonul Nordului, iată câteva dintre atracțiile ediției a cincea a festivalului Zilele Nordului.

Zilele Nordului sunt gata de start. De miercuri, 29 august, și până duminică, 2 septembrie, orașul Darabani, cel mai nordic al țării, și împrejurimile sale se transformă în spațiu de festival. Concerte, tururi ghidate, expoziții, conferința Întâlnirile Nordului, competiții de ciclism, cros și tenis, plus ateliere creative, expoziții și cinematograf în aer liber completează programul ZN18.

Una dintre cele mai apreciate trupe din România, Subcarpați, concertează în Poiana Teioasa alături de Toulouse Lautrec, Pinholes, Ska-nk, The Kryptonite Sparks, Tangerine, Sidewalk Troubadours și Le Minion. Concertul de deschidere ne aduce vineri, 31 august, în curtea Conacului Balș din Darabani, la concertul Breeze, un proiect unic pentru România, care promovează muzica braziliană a anilor `60 prin ritmuri bossa nova, samba, choro, baiao, partido alto, jazz, brazilectro. Intrarea la concerte este liberă.

 

La miez de noapte, după concerte, centrul orașului Darabani se transformă într-un mare cinematograf în aer liber, unde vor fi proiectate trei dintre cele mai apreciate filme românești produse recent: Aniversarea și documentarele Caisă și România Neîmblânzită. Filmele de la miezul nopții sunt oferite de TIFF – Festivalul Internațional de Film Transilvania.

 

Unde poți să campezi și ce poți să vezi în Nord

 

Pentru festivalieri, organizatorii au amenajat două campinguri încăpătoare în Darabani și Pomârla, dotate cu toate utilitățile necesare: dușuri, vestiare și safety box, servicii de pază permanentă, iluminat pe timp de noapte și loc de parcare păzit.

 

La Darabani, campingul festivalului e amplasat pe Stadionul Orășenesc, la mai puțin de 10 minute de mers pe jos de centrul orașului Darabani și la fel de aproape de Poiana Teioasa, unde se țin concertele de seară. Camparea costă 50 de lei de persoană, indiferent de numărul de nopți petrecute la festival și include accesul cu mașina în parcarea campingului.

 

Tururile Nordului îi duc în acest an pe participanți la spectaculoasa Mare a Nordului și la Ștefănești – locul nașterii lui Ștefan Luchian, în Siret – vechea capitală a Moldovei – și în Botoșani, orașul domnițelor. Cei interesați pot rezerva locuri la tururi pe site-ul zilelenordului.ro.

 

Pentru pasionații de sport, festivalul propune două probe la Maratonul Nordului, una de MTB și una de trail, precum și o competiție de tenis devenită deja tradițională în regiune. Până în acest moment, peste 500 de participanți din țară și din străinătate s-au înregistrat pentru participarea la cele trei competiții. Înscrierile sunt deschise până la momentul startului.

 

În cadrul ZN18 are loc și conferința Întâlnirile Nordului, care va reuni personalități născute în regiune, care se întorc acasă pentru a-și împărtăși ideile despre comunitate. Anul acesta invitații sunt Elisabeta Lipă, multipla campioană olimpică și mondială, Leonard Azamfirei, rectorul Universității de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș, Camelia Cazacu, fondatoarea Clubului Copiilor Români din Dublin și Dorin Dobrincu, cercetător la Institutul de Istorie A.D. Xenopol din Iași. Accesul la conferință este liber și se face în limita locurilor disponibile, prin rezervare pe site-ul festivalului.

 

Informații detaliate despre aceste activități, programul exact festivalului și formularele de înscriere la conferințe, tururi și competiții se găsesc pe site-ul www.zilelenordului.ro.

Despre Zilele Nordului

 

Zilele Nordului este un festival de muzică, arte și călătorii găzduit la Darabani, cel mai nordic oraș din țară, pe colțul celor trei frontiere: România, Ucraina și Republica Moldova.

 

Sub sloganul Rădăcinile Cresc, Zilele Nordului mobilizează comunitățile locale și diaspora în proiecte ambițioase de dezvoltare durabilă prin cultură, care cresc an de an încrederea în sine a comunității și interesul publicului larg de a vizita regiunea de Nord.

 

Festivalul este co-finanțat de Consiliului Județean Botoșani și este organizat cu sprijinul Primăriilor și a Consiliilor Locale din Darabani și Pomârla.

 

Partener principal: Bergenbier.

 

Sponsori: Arond, Betty Ice, BCR, Cadasplan, Dorna, Pensiunea Koket, Piatra Chiș, Pirania, Promer Group și Sagrod.

 

Detalii găsiți pe www.zilelenordului.ro.

Programul festivalului Zilele Nordului 2018

Miercuri, 29 august

 

10:00 – 16:00   Voluntar în Nord, Liceul Dimitrie Cantemir Darabani

 

Joi, 30 august

 

09:00 – 21:00   Nordul Joacă Tenis, Liceul Dimitrie Cantemir Darabani

09:00-18:00     Expoziție de fotografie „O altă perspectivă”, Ovi D. Pop, Muzeul Nordului

09:00 – 20:00   Atelier de fotografie „Codrii Herței” cu Sorin Onișor, Pomârla

 

Vineri, 31 august

 

09:00 – 21:00   Nordul Joacă Tenis, Liceul Dimitrie Cantemir Darabani

09:00 – 18:00   Expoziție de fotografie „O altă perspectivă”, Ovi D. Pop, Muzeul Nordului

09:00 – 20:00   Atelier de fotografie „Codrii Herței” cu Sorin Onișor, Pomârla

10:00 – 18:00   Tururile Nordului: Siret, vechea capitală

19:00 – 20:00   Vernisaj: Colecția de istorie a învățământului, Muzeul Nordului, Darabani

20:00 – 22:00   Concert de deschidere Breeze, Conacul Balș, Darabani

23:50 – 02:00   Filmul de la miezul nopții: Caisă, în fața Casei de Cultură, Darabani

 

Sâmbătă, 1 septembrie

 

08:00 – 16:00   MTB Maratonul Nordului, Pomârla

09:00 – 18:00 – Expoziție de fotografie „O altă perspectivă”, Ovi D. Pop, Muzeul Nordului

09:00 – 20:00   Atelier de fotografie „Codrii Herței” cu Sorin Onișor, Pomârla

10:00 – 18:00   Tururile Nordului: Luchian și Marea Nordului, Ștefănești

11:00 – 14:00   Tururile Nordului: Darabani

15:00 – 18:00   Întâlnirile Nordului, Casa de Cultură Darabani

17:30 – 18:30   Concert Sidewalk Troubadours, Poiana Teioasa

19:00 – 20:00   Concert Tangerine, Poiana Teioasa­­­­­

20:30 – 21:30   Concert Pinholes, Poiana Teioasa

22:00 – 23:15   Concert Subcarpați, Poiana Teioasa

23:50 – 02:00   Filmul de la miezul nopții: Aniversarea, în fața Casei de Cultură, Darabani

 

Duminică, 2 septembrie

 

08:00 – 14:00   Crosul Nordului: Teioasa Trail, Poiana Teioasa

09:00 – 18:00   Expoziție de fotografie „O altă perspectivă”, Ovi D. Pop, Muzeul Nordului

09:00 – 20:00   Atelier de fotografie „Codrii Herței” cu Sorin Onișor, Pomârla

10:00 – 18:00   Tururile Nordului: Botoșani, orrașul domnițelor

11:00 – 14:00   Tururile Nordului: Darabani

17:30 – 18:30   Concert Le Minion, Poiana Teioasa

19:00 – 20:00   Concert Ska-nk, Poiana Teioasa

20:30 – 21:30   Concert The Kryptonite Sparks, Poiana Teioasa

22:00 – 23:15   Concert Toulouse Lautrec, Poiana Teioasa

23:50 – 02:00   Filmul de la miezul nopții: România neîmblânzită, în fața Casei de Cultură Darabani

 

Luni, 3 septembrie

 

11:00-13:00 – Dezbatere publică: Viitorul Zilelor Nordului, Sala de protocol a Primăriei Darabani


Intră acum și în grupul de