Intră acum și în grupul de
În fiecare sâmbătă, prichindeii își pot pune în valoare îndemânarea și imaginația, la Iulius Mall Suceava. Pentru ei se organizează ateliere de creație tematice, o activitate apreciată de părinți și îndrăgită de micii artiști. În acest week-end se desfășoară și o nouă ediție a Târgului Handmade.
Îți plac obiectele lucrate manual? De vineri până duminică inclusiv, în perioada 28 – 30 septembrie 2018, îți dăm întâlnire la Târgul Handmade. Vei putea admira și cumpăra articole lucrate cu migală de mâini dibace, care să îți accesorizeze ținutele de sezon sau să îți înfrumusețeze locuința.
Coliere, cercei, brăţări şi podoabe din pietre preţioase şi semipreţioase, mărgele, fimo sau piele, genţi şi articole vestimentare croşetate, obiecte decorative, cutii de bijuterii pictate manual, ceasuri de perete, tablouri, cosmetice naturale şi multe alte propuneri originale vor fi prezentate de artizanii locali.
Dacă vrei să-i oferi copilului tău o activitate amuzantă și educativă pentru a-și petrece timpul liber, te așteptăm în fiecare sâmbătă, la Iulius Mall Suceava. De la orele 14.0o și 15.00, în zona magazinelor pentru copii, cei mici pot participa la ateliere de creație, care le dezvoltă abilitățile, le pun în valoare imaginația și îi ajută să socializeze cu alți năzdrăvani de vârsta lor. În această săptămână, specialiștii Creativ & Deco îi vor ajuta să realizeze figurine din lemn decorate cu plastilină 5D. La final, creațiile personalizate le vor fi oferite cadou. Toate materialele vor fi puse la dispoziție de Iulius Mall, iar participarea este gratuită, în limita locurilor disponibile. Înscrieri se pot face la Centrul Info, în ziua desfășurării atelierelor.
Intră acum și în grupul de