Asociația Tășuleasa Social: Via Transilvanica este un proiect frumos, pe măsura locurilor pe care le va străbate. Peisajele naturale asigură deja elementul spectaculos al acestui drum, însă infrastructura de care va dispune, necesită şi sprijin fianciar


Intră acum și în grupul de

În 29 septembrie 2018 Asociația Tășuleasa Social din Piatra Fântânele a inaugurat primii 140 de kilometri din traseul Via Transilvanica, sărbătoare care nu întâmplător a coincis cu celebrarea a 18 ani de activitate Tășuleasa, pentru că un asemenea proiect necesită o oarecare maturitate. Au fost invitați mulți oameni din instituții publice, parteneri, voluntari, oameni care fac parte din povestea Via Transilvanica.

Toate cunoștințele dobândite prin încercările repetate, și în cele din urmă, reușita de a face acești 140 de km posibili, vor fi transferați celorlalte județe sub forma unui ghid de implementare, în speranța că având exemplul județului Bistrița-Năsăud, lucrurile să fie mai ușor de finalizat.

 

Tăşuleasa Social este un ONG care desfăşoară proiecte cu caracter social, educaţional, de mediu, cultural etc. și s-a făcut cunoscută publicului larg în primul rând prin acţiunile de împădurire pe care le organizează toamna şi primăvara, cu participare voluntară, disponibilă printr-un open call anunţat în mediul online. Până acum, mai mult de

10.000 de oameni au împădurit mai multe hectare de teren, reuşind astfel să contribuie la conştientizarea problemei defrişărilor masive din ţara noastră.

Via Transilvanica este cel mai nou proiect Tăşuleasa Social, un proiect curajos, în care s-au investit cunoştinţe şi experienţe acumulate în anii de activitate organizaţională. Via Transilvanica se inspiră din proiectele de până acum, dar încearcă mereu să ridice totul la gradul superlativ. Drumul va cuprinde 1.000 de km, de la Putna la Drobeta-Turnu Severin şi va străbate Transilvania prin zece judeţe: Suceava, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Harghita, Braşov, Alba, Sibiu, Hunedoara, Mehedinţi şi Caraş-Severin, dezvăluindu-i frumuseţea, diversitatea, dar mai ales istoria, o istorie care se întinde pe 2.000 de ani! În descrierea oficială, acest drum este destinat parcurgerii pe jos, pe bicicletă, sau călare.

Infrastructura drumului cuprinde în primul rând modalităţile de marcare ale traseului: borne kilometrice din andezit, marcaje cu vopsea, indicatoare în locuri critice etc. Un element important a fost colaborarea cu autorităţile județene și locale, dar şi cu o mulţime de oameni binevoitori care s-au alăturat de multe ori voluntar proiectului, pentru a face posibilă implementarea acestei infrastructuri, de la marcarea traseului, până la instalarea bornelor şi bineînţeles, la fel de important, punerea în discuţie a strategiei turistice abordate de fiecare zonă în parte. Pensiunile agro-turistice din unele localități străbătute de acest traseu prezintă mare interes, dar în acelaşi timp, localnicii îşi arată tot mai des disponibilitatea de a primi oaspeţi în casele lor.

De asemenea, Via Transilvanica are un web-site oficial (www.viatransilvanica.com), unde se găsesc informaţii utile, hărţi, precum şi “Ghidul drumeţului pe Via Transilvanica”, o pagină de facebook unde se fac anunţuri importante prin intermediul cărora se dorește expunerea transparentă a felului în care decurge realizarea proiectului şi un cont de instagram care să ajute la menţinerea unei relaţii apropiate faţă de mulţimea de oameni care se arată tot mai interesată de acest proiect.

Via Transilvanica este un proiect frumos, pe măsura locurilor pe care le va străbate. Peisajele naturale asigură deja elementul spectaculos al acestui drum, însă infrastructura de care va dispune, necesită şi sprijin fianciar.

Costurile amenajării unui kilometru de traseu au fost evaluate la suma de 1.000 de euro, o sumă care acoperă costurile de realizare a bornelor de andezit, sablate şi sculptate, instalarea lor, marcarea suplimentară a drumului şi alte detalii logistice. Noi oferim posibilitatea oamenilor de a contribui prin achiziţionarea unei borne, sau mai multe, şi implicit susţinerea amenajării de kilometri. Totuşi, orice contribuţie, indiferent de sumă, este la fel de importantă şi ne aduce mai aproape de realizarea drumului Via Transilvanica.

Pentru prima porţiune de traseu, de 140 de km, au contribuit partenerii noştri strategici Raiffeisen Bank România cu 100 de km, TeraPlast cu 18 km, CarmoLact Prod SRL cu 10 km, Coca Cola HBC România cu 10 km, dar şi peste 800 de contribuitori mai mici, iar numărul lor creşte în fiecare zi. (Prețul de 1.000 euro/bornă este valabil în aria județului Bistrița-Năsăud și poate să crească în funcție de distanța față de Tășuleasa Social și implicarea autorităților locale.) Alți parteneri care ni s-au alăturat sunt Branzas Design, Endava, Autoklass, Utilben, SepiaPrint, Consiliul Județean Bistrița-Năsăud și Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud.

Ni se pare că o astfel de susţinere constantă face parte din farmecul proiectului şi îl deosebeşte de altele care îi seamănă. De aceea, organizăm periodic tombole pentru toţi contribuitorii mari sau mici.

Premiile sunt oferite de ambasadorii proiectului şi în general implică o întâlnire cu aceştia. De exemplu, domnul Marcel Iureş va oferi o cină, Toma Coconea va zbura în tandem, iar Tibi Uşeriu va ieşi la cafea şi va oferi cărţi cu autograf.

Mai mult, cei care contribuie cu borne vor avea un drum al lor, pavat cu plăci de andezit, gravate cu numele lor. Acest drum va fi făcut undeva în apropierea campusului Tăşuleasa şi ne va aminti de cei care au avut încredere să facă posibilă amenajarea de kilometri.

Povestea este de abia la început. Noi sperăm să finalizăm cei 1.000 de km pe care ni-i propunem. Susţinerea de care ne-am bucurat până acum ne dă încredere să mergem mai departe.


Intră acum și în grupul de