Intră acum și în grupul de
De sărbători, E.ON te ajută să faci fapte bune şi pune la dispoziţie 100.000 kWh – gaz și electricitate, pentru a-i dărui în prag de iarnă, unor instituţii sociale din judeţele Caraş-Severin, Cluj, Harghita şi Sibiu – cămine pentru copii, un liceu şi un centru pentru persoane vârstnice.
Tot ce trebuie sa faci pentru a le lumina sărbătorile oamenilor din aceste centre, e să adaugi o ramă #DaruiesteLumina pozei de profil pe pagina personală de Facebook. Fiecare ramă echivalează 100 kWh de energie gratuită pentru cei mai puţin norocoşi. Cu ajutorul E.ON, poţi dărui lumină și la propriu, prin acest simplu gest, în perioada 6 – 24 decembrie.
Lista instituțiilor participante poate fi găsită pe website-ul www.daruiestelumina.ro, dar şi pe pagina de Facebook dedicată campaniei. Acolo îi poţi cunoaşte pe cei care aşteaptă ajutorul tău, citindu-le poveştile, şi, apoi, poţi decide cine sunt destinatarii kilowatt-ilor pe care E.ON îi va dona pentru fiecare utilizator care se implică în campanie. Aşezămintele incluse în acest an în proiect sunt:
- Casa Sf. Iosif – Odorheiu Secuiesc, jud. Harghita;
- Liceul Special pentru Deficienţi de Vedere – Cluj Napoca, jud. Cluj;
- Căminul pentru Persoane Vârstnice – Caransebeş, jud. Caraş-Severin;
- Centrul de Plasament Agârbiciu, jud. Sibiu.
Oamenii din toate colţurile ţării pot dărui simbolic, în prag de iarnă, lumină și căldură celor aflaţi în nevoie, fără ca acest gest să presupună vreun cost pentru utilizatorii de Facebook care aleg să se implice. Toți cei 100.000 de kWh vor fi dăruiţi de E.ON Energie România, aceştia urmând să fie scăzuți din factura de consum de energie electrică sau de gaze naturale a beneficiarilor.
Despre „Dăruieşte Lumină”
Campania “Dăruieşte Lumină!”, derulată de E.ON România exclusiv în mediul online, s-a calificat anul acesta în finala Digital Communication Awards, de la Berlin, alături de proiecte de amploare din întreaga Europă.
Prima ediție a campaniei s-a desfăşurat în luna aprilie 2015, când au fost oferiți 100.000 kWh unui număr de 12 instituţii – spitale, şcoli, case de copii şi case de bătrâni din 10 județe. Iniţiativa a fost continuată în luna decembrie a aceluiaşi an, când au fost dăruiți peste 200.000 kWh către 800 de familii cu nevoiaşe, nominalizate de prieteni sau rude, precum şi în decembrie 2016, când 200.000 kWh au fost oferiți către alte 16 instituţii. Anul trecut aproximativ 20.000 de români au decis să se implice şi au dăruit cele 200.000 kWh de electricitate sau gaze naturale puşi în campanie de E.ON unui număr de 14 instituţii.
Începând cu anul 2005, E.ON România a susţinut cu peste 12,5 milioane de euro numeroase proiecte de responsabilitate socială în comunităţile în care îşi desfăşoară activitatea, numărul total al beneficiarilor acestor iniţiative ridicându-se la aproximativ 293.000.
Intră acum și în grupul de