Intră acum și în grupul de
Peste o mie de utilizatori din reţelele sociale au răspuns invitaţiei E.ON de a se gândi la semenii lor şi a le aduce bucurie de sărbători printr-un gest simplu. Tot ce au trebuit să facă a fost de a-şi personaliza fotografia de profil cu rama campaniei „Dăruieşte Lumină”, menţionând totodată una dintre cele patru instituţii sociale pe care au dorit să o ajute prin direcţionarea unei părţi din cantitatea de 100.000 kWh pusă la dispoziţie de E.ON Energie România.
Fiecare ramă instalată la poza de profil a echivalat cu 100 kWh de energie gratuită destinată celor mai puţin norocoşi. Deşi iniţial campania a fost prevăzută să se încheie la 24 decembrie 2018, întreaga cantitate de energie a fost donată în mai puţin de două săptămâni datorită interesului ridicat provocat de iniţiativă în rândul românilor.
Astfel, Casa de copii Sf. Iosif din Odorheiu Secuiesc va primi 39.200 kWh, căminul pentru Persoane Vârstnice din Caransebeş – 25.500 kWh, Liceul pentru Deficienţi de Vedere din Cluj Napoca – 18.100 kWh, iar la Căminul pentru copii Agarbiciu vor ajunge 20.500 kWh.
Cea de-a cincea ediție a campaniei „Dăruiește Lumină” a fost derulată în perioada 6 – 20 decembrie 2018. Toţi cei 100.000 kWh sunt donați de E.ON Energie România, cantităţile oferite urmând să fie scăzute din factura de energie electrică sau gaze naturale a instituţiilor beneficiare.
Campania s-a bucurat de susţinerea mai multor bloggeri şi influenceri, care şi-au instalat rama la profil şi au popularizat astfel iniţiativa E.ON Romania. Trei dintre aceştia s-au deplasat la instituţiile beneficiare pentru a le documenta poveştile şi pentru a scrie materiale emoţionante. Astfel, Cristina Bazavan, Diana-Florina Cosmin şi Cristian Şuţu au ajuns la Caransebeş, Sibiu, Cluj-Napoca şi Odorheiu Secuiesc şi au plecat de acolo încărcaţi de energie şi de entuziasm arătând că, împreună, prin străduinţă, putem contribui la iniţiative menite să facă bine celor din jurul nostru.
Succesul campaniei este reflectat şi de cifrele din social media, astfel că, potrivit estimărilor proprii, mesajul de sărbatori transmis de E.ON a a ajuns la peste 1.000.0000 de persoane.
Campania „Dăruieşte Lumină” reprezintă încă un exemplu de implicare a E.ON România în viaţa comunităţilor locale.
Prima ediție a campaniei s-a desfăşurat în luna aprilie 2015, când au fost oferiți 100.000 kWh unui număr de 12 instituţii – spitale, şcoli, case de copii şi case de bătrâni din 10 județe. Iniţiativa a fost continuată în luna decembrie a aceluiaşi an, când au fost dăruiți peste 200.000 kWh către 800 de familii cu nevoiaşe, nominalizate de prieteni sau rude, precum şi în decembrie 2016, când 200.000 kWh au fost oferiți către alte 16 instituţii. Anul trecut aproximativ 20.000 de români au decis să se implice şi au dăruit cele 200.000 kWh de electricitate sau gaze naturale puşi în campanie de E.ON unui număr de 14 instituţii.
Campania s-a calificat anul acesta în finala Digital Communication Awards, de la Berlin, alături de proiecte de amploare din întreaga Europă.
Începând cu anul 2005, E.ON România a susţinut cu peste 12,5 milioane de euro numeroase proiecte de responsabilitate socială în comunităţile în care îşi desfăşoară activitatea, numărul total al beneficiarilor acestor iniţiative ridicându-se la aproximativ 293.000.
Intră acum și în grupul de