Intră acum și în grupul de
RE/MAX România, parte a liderului mondial în real-estate şi franciza numărul 1 la nivel global pe acest segment, se extinde cu încă trei unități – primul birou sub brandul RE/MAX din Hunedoara – RE/MAX Property Center, al doilea din Suceava – RE/MAX Masters și al 11-lea din Capitală – RE/MAX Action. Împreună cu birourile nou afiliate, compania are în prezent un portofoliu de peste 50 de unități deschise la nivel național și peste 400 de membri.
„Am ales RE/MAX întrucât este un model de business viabil și verificat, ce permite o dezvoltare pe termen lung și produce o schimbare în bine a modului de lucru în imobiliare. De asemenea, sistemul este în așa fel organizat încât să activeze doar cei care își doresc cu adevărat să se autodepășească și muncesc pentru acest lucru în folosul clientului”, declară Nicolae Florea, Broker/Owner RE/MAX Property Center.
De profesie inginer, B/O francizei Property Center are o experiență antreprenorială de aproximativ 15 ani, pe lângă cei 25 de ani de activitate în domeniul vânzărilor, iar deținerea unei francize imobiliare sub brandul RE/MAX o consideră o oportunitate din punct de vedere antreprenorial. Printre punctele forte ale acestui business se numără, în opinia sa, pachetul de instruire pus la dispoziție de companie și sistemul de funcționare al acesteia, prin care se asigură baza principalelor elemente pentru succes, alături de asocierea cu cea mai cunoscută marcă de imobiliare din lume.
De altfel, conform spuselor sale, obiectivul principal referitor la businessul RE/MAX Property Center este crearea celei mai performante echipe de consultanți imobiliari, care să lucreze în interesul clienților și să le ofere acestora servicii imobiliare de excepție. Pe termen lung, Nicolae Florea își propune ca biroul său să devină opțiunea principală a fiecărui client din județul Hunedoara.
Specializat în economie și administrare afacerilor, Andrei Marcu este un alt Broker/Owner care a intrat în echipa RE/MAX motivat de dorința de a avea propriul business în zona de reședință, iar afilierea la acest brand a fost determinată de oportunitățile regăsite în cadrul acestei rețele, potrivit spuselor sale.
„Profesionalismul acestui sistem de business a stat la baza deciziei de a deschide franciza RE/MAX Masters, iar printre avantajele obținute în cadrul acestui parteneriat aș aminti pregătirea profesională continuă la un nivel ridicat, renumele internațional al acestui brand, precum și rețeaua de contacte profesionale pe care mizează acest business”, a declarat Andrei Marcu, Broker/Owner RE/MAX Masters.
Unul dintre obiectivele sale în ceea ce privește dezvoltarea biroului este crearea unei echipe solide de specialiști în sectorul imobiliar – motivată atât profesional, cât și financiar, care să răspundă cerințelor pieței, iar pe termen lung să îmbunătățească imaginea consultantului imobiliar.
Bogdan Popescu și Tudor Rus sunt cei doi antreprenori care au pus bazele biroului RE/MAX Action, din București. Cu 7 ani experiență în domeniul imobiliar pe zona rezidențială, Bogdan Popescu declară că a ales brandul RE/MAX din dorința de a se afilia cu brandul numărul unu în imobiliare, propunându-și, prin intermediul acestui parteneriat, să schimbe modul în care se fac vânzări imobiliare în România și să devină unul dintre cele mai bune birouri din Capitală. La rândul său, Tudor Rus, cu experiență în vânzări căpătată în SUA, spune că în demersul lor de a aduce profesionalism în imobiliare s-a alăturat rețelei RE/MAX pentru pachetul extraordinar de informații, tehnologie, rețeaua de colaborare și echipa profesionistă și implicată.
„Obiectivele noastre sunt aducerea profesionalismului în piața de vânzări imobiliare din România, prin intermediul unei echipe bine pregătite și unite, precum și atingerea statutului de lider în piața din România”, au declarat Bogdan Popescu și Tudor Rus, Broker/Ownerii RE/MAX Action.
Intră acum și în grupul de