E.ON a finalizat Centrala Electrică Fotovoltaică din Parcul Industrial TeraPlast Bistrița, un proiect de aproape două milioane de euro


Intră acum și în grupul de

E.ON Energie România a finalizat instalarea unuia dintre cele mai mari sisteme de generare a energiei fotovoltaice montate pe acoperişuri din România, în cadrul parteneriatului încheiat cu firma bistrițeană TeraPlast în anul 2018, valoarea investiției fiind de circa 1,9 milioane euro.

Astfel, au fost instalate pe acoperişul halelor de producţie şi clădiri peste 7.000 module fotovoltaice, 30 invertoare și aproximativ 55.000 metri liniari de cabluri. Prin acest sistem de energie fotovoltaică, TeraPlast își va asigura 11% din energia electrică necesară din surse regenerabile și își va reduce emisiile de CO2 pe termen lung, până la 660 de tone pe an.

Ne bucurăm că într-un context economico-social destul de fragil am reușit să punem în aplicare ceea ce ne-am propus alături de partenerii noștri: realizarea unui sistem de generare de energie modern, fiabil și mai ales prietenos cu mediul. Rezultatele obținute ne motivează să continuăm, la acest moment fiind în derulare alte două proiecte fotovoltaice”, a declarat Cătălin Iordache, Director General E.ON Energie România.

La rândul său, Alexandru Stânean, CEO TeraPlast a precizat: “Proiectul contribuie la obiectivele TeraPlast de competitivitate și este o continuare firească a drumului nostru spre creșterea sustenabilității. Produsele noastre sunt folosite pe scară largă pentru infrastructura de mediu din România, dar ne preocupăm și de gestionarea responsabilă a resurselor necesare producției. Reducem amprenta de carbon a materiilor prime folosite cu 16.000 de tone/an datorită investiției în TeraPlast Recycling. Cu ajutorul centralei fotovoltaice dezvoltăm această direcție și vom reduce emisiile de CO2 cu încă 660 tone/an. Am vrea să vedem mai multe astfel de proiecte implementate în România. Dacă măcar 30% dintre companiile care dețin hale industriale ar adopta acest model, țara noastră ar deveni exportator net de energie”.

Instalaţia aferentă Centralei Electrice Fotovoltaice din Parcul Industrial TeraPlast Bistrița cuprinde un sistem de monitorizare prin intermediul căruia se pot supraveghea şi analiza starea şi rezultatele operaţionale, atât local cât şi de la distanţă. Sistemele de pe acoperișuri au o putere nominală de maxim 1.936 kWp putere instalată tensiune continuă și 1.600 kW putere instalată tensiune alternativă.

Parteneriatul E.ON-TeraPlast continuă, la acest moment se află în curs de implementare două noi proiecte fotovoltaice, unul tot în municipiul Bistrița și altul în orașul Băicoi.


Intră acum și în grupul de