Intră acum și în grupul de
Verificarea periodică a instalațiilor de utilizare a gazelor naturale din interiorul locuinței este o operațiune extrem de importantă și trebuie realizată numai cu firme specializate, pentru că doar așa putem preveni incidente grave, care se pot solda cu victime și pagube materiale.
În plus, cei care locuiesc la bloc nu trebuie să neglijeze instalațiile comune de gaze naturale de pe casa scărilor. Cui îi revine însă rolul de a se ocupa ca această instalație să fie verificată la timp? Legislația este foarte clară și menționează faptul că, și în cazul instalațiilor comune, obligația de a le întreține și repara revine celor care locuiesc în acel imobil.
Instalația de utilizare comună este acea parte a instalației care deservește mai mulți clienți finali, cuprinsă între postul de reglare a presiunii (regulatorul de presiune) și toate contoarele amplasate pe aceasta și este proprietatea comună a clienților finali deserviți.
Dacă locatarii sunt constituiți în asociații de proprietari, acestea pot face, prin intermediul firmelor specializate, operațiunile de verificare și revizie ale instalațiilor comune, urmând ca toate cheltuielile, inclusiv cele de reparații să fie suportate de către toți locatarii.
“Constatăm de multe ori faptul că instalațiile comune de utilizare a gazelor naturale sunt lăsate la voia întâmplării, reprezentând o reală sursă de pericol pentru comunități, în cazul unor scăpări de gaze naturale. Recomandăm asociațiilor de proprietari să se implice și să asigure verificarea și repararea acestor instalații de utilizare comune, colaborând întotdeauna cu firme autorizate ANRE. Este o măsură de siguranță legală și obligatorie care revine tuturor celor care locuiesc într-un imobil. Dincolo de aceste aspecte, vorbim de măsuri preventive care protejează imobilele impotriva acumulărilor de gaz ce pot duce la incidente grave”, afirmă Petre Stoian, Directorul General Adjunct al Delgaz Grid.
Astfel, Ordinul nr. 179/2015 al Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei pentru aprobarea Procedurii privind verificările şi reviziile tehnice ale instalaţiilor de utilizare a gazelor naturale, cu modificările și completările ulterioare, prevede următoarele:
- Întreţinerea, exploatarea şi repararea instalaţiilor de utilizare a gazelor naturale revine clientului final, care răspunde pentru buna lor funcţionare.
- Clientul final are obligaţia să efectueze, exclusiv prin intermediul unui operator economic selectat de către acesta, verificările şi reviziile tehnice atât ale instalaţiei individuale de utilizare, cât şi ale instalaţiei comune de utilizare.
- În situaţia instalaţiilor de utilizare comune, clienţii finali pot hotărî să efectueze, la aceeaşi dată, verificarea sau revizia tehnică a instalaţiei comune de utilizare în condiţiile stabilite de comun acord.
- În situaţia în care clienţii finali sunt constituiţi într-o asociaţie de proprietari, aceasta poate realiza verificarea sau revizia tehnică a instalaţiei comune de utilizare.
- Clientul final şi/sau membrii asociaţilor de proprietari/locatari au/are obligaţia să asigure respectarea condiţiilor tehnice pentru funcţionarea în siguranţă a instalaţiei de utilizare.
Potrivit reglementărilor în vigoare emise de către Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei, aceste operațiuni sunt obligatorii și se execută în baza unui contract de prestări servicii, numai de către firme autorizate. Lista firmelor autorizate se regăsește aici.
Intră acum și în grupul de