Intră acum și în grupul de
Compania E.ON se alătură Asociației ZI de BINE pentru a sprijini mii de oameni aflați în situații vulnerabile, primul proiect din cele 12 planificate fiind dezvoltat în luna ianuarie, când ne-am concentrat atenția asupra adolescenților care suferă de anxietate și depresie.
Încheiat recent prin lansarea unei platforme dedicate adolescenților, adolescenti.deprehub.ro, funcțională începând cu 1 februarie 2021, proiectul Teenline este prima platformă de sănătate emoțională din România care oferă asistență de specialitate tinerilor, punându-le la dispoziție articole și materiale video concepute de psihologi, pe înțelesul lor.
Totodată, pentru a primi sprijin și răspunsuri, tinerii sunt încurajați să sune la TeenLine – 0374.461.461, număr cu acoperire națională, disponibil 24/7. Peste 60 de psihologi voluntari sunt la dispoziția acestor copii pentru a putea discuta deschis despre orice situație.
Alături de Asociația Zi de Bine, E.ON și-a propus să susțină câte o cauză socială în fiecare lună a anului, fiind astfel martorii unor povești cu un mare impact emoțional care trebuie să ajungă și la publicul larg. Astfel, odată cu finalizarea cauzei lunii ianuarie, a fost lansată seria de Podcast-uri Zi de Bine, prin vocea Melaniei Medeleanu.
Primul din această serie este despre povestea Georgiei, o tânără de 17 ani care și-a luat viața, poveste spusă chiar de mama ei.
„Cati, îmi pare rău ca te las singură cu părinții noștri, dar asta ar fi o ocazie bună să te deschizi. Spune-le tot ce simți, tot mai des. Crede-mă că nu ai nimic de pierdut!” Așa i-a scris Georgia surorii sale, într-unul dintre jurnalele ei pe care mama sa, Ilinca, le-a citit după ce adolescenta făcuse iremediabilul gest.
„Uneori, multitudinea de informații pe care o receptează adolescenții poate fi prea mult pentru ei și au nevoie de un umăr pe care să plângă. Dar ce se întâmplă atunci când acest sprijin nu există? Astfel, la începutul lunii ianuarie am demarat, TeenLine, un proiect menit să le ofere acestor tineri alinare dar și răspunsuri. Acum, la sfârșitul lunii, ne bucurăm că am reușit să lansăm și help line-ul promis adolescenților care se confruntă cu anxietatea sau depresia”, au declarat Melania Medeleanu și Luciana Zaharia, fondatoarele Asociației Zi de Bine.
Proiectul a costat aproximativ 30.000 de euro, grupul EON în România fiind sponsor oficial, alături de partenerii strategici Lidl România și UniCredit Bank.
Prin intermediul proiectului TeenLine, tinerii au acces gratuit la:
• Suport psiho-emoțional prin #teenline-ul 0374.461.461, linie telefonică cu apel gratuit și acoperire în toată țara.
• Psihoterapie gratuită pentru adolescenții din familii defavorizate. Pentru primul trimestru al anului 2021, depreHUB va aloca 190 de sesiuni de terapie gratuită.
• Termometrul stării de bine – un instrument gratuit de screening al sănătății emoționale prin care adolescenții pot afla cât de afectată le este emoționalitatea.
• Articole și materiale video – informații și sfaturi practice de la specialiști, prezentate într-un limbaj accesibil, și pe teme de interes pentru adolescenți, precum: școală, relații, sexualitate, vocație, bullying, jocuri online, nutriție, sentimente și tulburări emoționale.
• TeensUP – primul joc online de educație emoțională din România, menit să stimuleze adolescenții în adoptarea unor comportamente dezirabile și sănătoase. Jocul va fi lansat pe 15 februarie printr-o etapă pilot, la care vor putea participa gratuit 50 de adolescenți.
Scopul acestei campanii este acela de a sprijini mii de oameni aflați în situații vulnerabile și de a crea notorietate în jurul unor cauze mai puțin discutate.
Alături de Asociația ZI de BINE, vom susține câte o cauză în fiecare lună a anului, iar la finalul lunii, vom anunța rezultatele implicării noastre.
Intră acum și în grupul de