Intră acum și în grupul de
Echipele de cadre didactice din mediul rural care intenționează să implementeze în școala lor centre de tip after-school pentru copiii aflați în pericol de abandon școlar, se pot înscrie în programul “Nouă ne pasă”. Procesul de înregistrare se desfășoară prin intermediul platformei www.nouanepasa.ro în perioada 15 februarie – 4 aprilie 2021, iar ulterior există o perioadă de selecție a aplicațiilor.
Școlile selectate primesc o bursă anuală care acoperă cheltuielile pentru masa copiilor, materialele didactice și plata profesorilor care predau la after-school. În cadrul programului, echipele de profesori au acces la resurse alternative pentru predare și sunt susținute pentru a găsi metodele optime pentru motivarea și integrarea copiilor în comunitatea școlară, precum și pentru recuperarea cunoștințelor restante.
Ținta programului “Nouă ne pasă”, inițiat de Fundația eMAG și susținut de Flanco, vizează în acest an extinderea cu 52 de centre tip after-school care vor asigura activităţi de educaţie remedială pentru copiii din mediul rural cu o situație materială sau familială dificilă.
În anul 2018, rata abandonului școlar în România la nivel național a fost de 16,4%, iar potrivit unui comunicat de presă al organizației Salvați Copiii, rata de părăsire timpurie a școlii în zonele rurale a fost de 26,6%.
“Abandonul școlar în zonele rurale este un fenomen îngrijorător, nu vorbim doar despre situații accidentale. Pandemia a accentuat acest fenomen și, dacă nu intervenim rapid, în câțiva ani vom asista la creșterea numărului tinerilor fără nicio specializare, fără loc de muncă și dependenți de ajutoare sociale. Avem convingerea că drumul spre normalitate trece obligatoriu prin școală și, de aceea, lansăm acest apel către dascălii proactivi, orientați spre soluții, interesați să-i ajute pe copiii aflați în dificultate. Metoda noastră de intervenție este destul de simplă, la centrele after-school se reia materia restantă, grupele sunt de maxim 8-10 copii și încercăm să adaptăm metoda de predare nevoilor fiecărui copil”, a declarat Tudor Vlad, președintele Fundației eMAG.
În perioada 2020-2021, 1.308 de copii din 48 de comunități rurale au beneficiat prin participarea celor 249 de profesori la cursuri de educație remedială organizate prin programul ”Nouă ne pasă”. În cursul anului 2020, pentru cursurile susținute în mediul online, au fost asigurate de către fundație și tablete cu conexiune la internet astfel încât copiii să poată participa la ore.
Intră acum și în grupul de