Studiu ANCOM: Ce știu și ce nu știu cetățenii despre radiațiile electromagnetice (EMF) și despre 5G


Intră acum și în grupul de

„În era digitală, informarea corectă și cât mai completă are o importanță particulară și necesită cunoașterea percepțiilor cetățenilor. În contextul creșterii interesului acordat noilor tehnologii și radiațiilor electromagnetice, am realizat un studiu pentru a afla gradul de informare și percepțiile cetățenilor față de aceste subiecte. Am aflat, printre altele, că doar un sfert știu că nivelul radiațiilor este măsurat permanent în România. În plus, 55% dintre cei care au auzit de tehnologia 5G apreciază că probabil o vor utiliza în următorii 2-3 ani, astfel că lansăm astăzi pagina web 5G pe înțelesul tuturor pentru a le oferi celor interesați informații obiective și verificate despre noua tehnologie mobilă”, a declarat Eduard LOVIN, vicepreședinte ANCOM, în cadrul unui workshop. Studiul realizat pentru ANCOM este disponibil integral aici.

Poziționarea față de tehnologie și EMF

În timp ce 37% dintre respondenții studiului ANCOM se declară pasionați de tehnologie, 14% sunt tehnofobi, iar 49% se poziționează neutru față de aceasta. Respondenții au identificat telefoanele mobile, antenele de telefonie mobilă și liniile electrice de înaltă tensiune drept principalele surse de radiații electromagnetice (EMF). Aceștia au indicat vitezele tot mai mari de internet, apariția 5G și pandemia de coronavirus drept motivele principale ale preocupării lor față de radiații. Totodată, studiul a arătat că, în România, principalele surse de informare cu privire la efectele posibile ale radiațiilor sunt televizorul sau radioul (64%), diverse pagini de internet (54%) și discuțiile cu familia sau prietenii (40%) sau rețelele sociale (39%).

5G pe înțelesul tuturor

„Studiul a arătat, de asemenea, că notorietatea 5G a ajuns la 62%, dar și că 48% dintre respondenți consideră că rețelele 5G radiază semnificativ mai mult decât 4G, deși cei mai mulți cunosc că tehnologia 5G folosește frecvențe deja utilizate în prezent pentru comunicații. Și la puteri chiar mai mici, după cum arată standardele și măsurătorile noastre. Mai interesant, peste 60% dintre cei care au auzit de 5G sunt îngrijorați de răspândirea știrilor false cu privire la noua tehnologie mobilă. Pentru aceștia și pentru toți cei interesați de informații corecte, obiective, verificate și actualizate permanent de Autoritate, am creat secțiunea „5G pe înțelesul tuturor în cadrul InfoCentrului ANCOM”, a declarat Eduard LOVIN, vicepreședinte ANCOM.

Secțiunea „5G pe înțelesul tuturor” include informații diverse despre implementarea celei de-a cincea generații de tehnologie pentru comunicațiile mobile, estimată să devină tehnologia dominantă în comunicațiile mobile mondiale în jurul anului 2025, de la modul de funcționare și beneficiile aduse, până la monitorizarea câmpului electromagnetic și organizarea licitației de spectru radio pentru implementarea 5G în România.

„Serviciile comerciale 5G au fost lansate de operatorii prezenți pe piața din România în prima jumătate a anului 2019 folosind licențele de utilizare a spectrului de frecvențe radio în banda de 3,4 – 3,8 GHz pe care le dețineau deja, câștigate în urma licitației organizate de Autoritate în 2015. ANCOM acordă licențe neutre din punct de vedere tehnologic, ceea ce înseamnă că nu condiționează furnizarea serviciilor de comunicații electronice utilizând o anumită tehnologie”, a explicat Bogdan IANA, vicepreședinte ANCOM.

Măsurarea radiațiilor electromagnetice (EMF)

Potrivit studiului ANCOM, 55% dintre români nu știu că nivelul radiațiilor de câmp electromagnetic este măsurat permanent în România, de peste 10 ani.

ANCOM monitorizează permanent intensitatea câmpului electromagnetic generat de stațiile (antenele) de emisie utilizate pentru furnizarea serviciilor radio-TV şi de telefonie mobilă (inclusiv 2G, 3G, 4G, 5G) sau de către alte stații de radiocomunicații utilizate pentru furnizarea altor tipuri de servicii de comunicații electronice. Cei 150 de senzori ficși de monitorizare ANCOM sunt amplasați în București și alte 103 localităţi din țară, în spațiile publice în vecinătatea cărora există multiple surse de emisii radio. Senzorii funcționează permanent, transmițând rezultatele măsurătorilor către platforma www.monitor-emf.ro, o dată la 24 de ore, afișate sub formă de hartă care oferă și detalii cu privire la locul, perioada și nivelul măsurat al intensității câmpului electromagnetic, nivel exprimat în valoare absolută, dar și în procente față de nivelurile reglementate maxim permise.

Suplimentar față de monitorizarea permanentă a câmpului electromagnetic prin senzori ficși, conform planului anual de măsurători, ANCOM realizează și măsurători cu echipamente mobile în peste 2.400 de puncte de măsură, ale căror rezultate sunt accesibile aici.

Rezultatele măsurătorilor efectuate de peste 10 ani de ANCOM cu cele două tipuri de sisteme (echipamente) arată că emisiile din România se situează cu mult sub limitele maxime stabilite la nivel național și european.

Alte informații utile

ANCOM va continua să măsoare și să publice rezultatele măsurătorilor. De asemenea, va continua analiza percepțiilor cetățenilor cu privire la radiațiile generate de aceste câmpuri.

În România, expunerea la câmp electromagnetic este reglementată prin lege, conform practicilor adoptate şi în Uniunea Europeană și recomandate de Organizația Națiunilor Unite. Astfel, Ordinul ministrului sănătăţii publice nr. 1193/2006 pentru aprobarea Normelor privind limitarea expunerii populaţiei generale la câmpuri electromagnetice de la 0 Hz la 300 GHz stabilește același grad de protecție a populației cu cel prevăzut în Recomandarea 1999/519/EC privind limitarea expunerii populaţiei generale la câmpuri electromagnetice (de la 0 Hz până la 300 GHz), document de referinţă pentru toate statele membre ale UE, avizat de Comisia internaţională de protecţie la radiaţii neionizante (ICNIRP).

În acest context, instituţiile aflate în subordinea Ministerului Sănătăţii, precum Institutul Național de Sănătate Publică, sunt entităţile în măsură să interpreteze din perspectiva sănătății publice rezultatele buletinelor ANCOM de măsurători ale câmpului electromagnetic. Conform atribuțiilor legale care îi revin în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.22/2009 privind înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii, activitatea ANCOM se limitează la analiza şi expertizarea tehnică a utilizării frecvenţelor radio pentru asigurarea compatibilităţii radioelectrice dintre staţiile şi reţelele de radiocomunicaţii autorizate, pentru prevenirea apariției interferențelor prejudiciabile asupra spectrului radio cu utilizare neguvernamentală.


Intră acum și în grupul de