Intră acum și în grupul de
Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava anunță cu regret trecerea în neființă a scriitorului Nicolae Dabija (n. 15 iulie 1948 – d. 12 martie 2021), figură marcantă a literaturii române, o voce inconfundabilă nu numai în viața literară, ci și în lupta de renaștere națională de la sfârșitul anilor `80 din Republica Moldova.
Întreaga sa creație literară – câteva zeci de cărți de poeme, romane, eseuri, manuale de istorie etc. – constituie mărturia angajării sale totale pentru afirmarea identității românești în coordonate literare. Ochiul al treilea, cartea sa de poeme din anul 1975, a marcat un moment de răscruce în istoria poeziei românești din Basarabia și a devenit expresia emblematică a unei întregi generații care a făcut din metaforă un mijloc de recuperare a identității naționale.
Nepot al unui arhimandrit deportat în Gulag în anul 1947, Nicolae Dabija a fost portdrapelul ideii de românitate în spațiul basarabean, angajat în diferite forme în viața culturală și politică din Republica Moldova și din România. Nu întâmplător, Nicolae Dabija a fost membru de onoare al Academiei Române (din 2003) și membru corespondent al Academiei de Științe a Republicii Moldova (2012), dar și deputat în Parlamentul Republicii Moldova, între anii 1990-1994 și 1998-2001. În anul 2005, a fost ales președinte al Forumului Democrat al Românilor din Republica Moldova, organizație neguvernamentală de cultură și drept, la care au aderat peste 150 de organizații culturale, uniuni de creație, asociații neguvernamentale. De asemenea, din anul 2016, a fost președinte al Mișcării „Sfatul Țării-2”, asociație nonguvernamentală care și-a propus întregirea națiunii române.
Pentru opera sa literară și angajarea sa politică, Nicolae Dabija a fost distins cu multiple premii naționale și internaționale, precum: Premiul „Opera Omnia” al Uniunii Scriitorilor din Moldova (2008), Marele Premiu „Nichita Stănescu” al Festivalului Internațional de Poezie de la Sighetul Marmației (2009), Premiul „Giacomo Leopardi” al Centrului Mondial al Poeziei (Italia, 2015), Premiul „Prix de l’Autre Édition” (Franța, 2016), Marele premiu „Dulce Maria Loynaz” al Festivalului Internațional de Poezie de la Havana (Cuba, 2017). De asemenea, Președintele României i-a decernat, în anul 2014, Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Mare Ofițer, „în semn de înaltă prețuire pentru promovarea culturii, limbii și spiritualității românești”.
Prin decesul marelui scriitor Nicolae Dabija, literatura română şi neamul românesc suferă o grea pierdere.
Intră acum și în grupul de