E.ON susține proiectul Asociației Zi de Bine dedicat mobilității și independenței nevăzătorilor


Intră acum și în grupul de

„Ochii Care Nu Se Uită” este cauza susținută de Asociația Zi de Bine în luna mai,dedicată creșterii independenței nevăzătorilor, inițiatorii săi trăgând un semnal de alarmă asupra nevoii integrării în comunitate a acestor persoane cu nevoi speciale.

În România trăiesc peste 100.000 de persoane cu deficienţe de vedere. În deplasările lor folosesc bastonul alb, însă din cauza mediului construit inaccesibil și a unei societăți care conștientizează prea puțin dificultățile de care se lovesc nevăzătorii, puțini sunt cei care ies din case fără însoțitor. O realitate ce îi condamnă la o viață socială limitată. 

Luna aceasta, 70 de nevăzători vor primi bastoane smart We Walk, cu soft în limba română. Persoanele selectate vor beneficia de training-uri în București, Iași și Cluj, în cadrul cărora vor învăța cum să utilizeze bastoanele. Suma necesară pentru întregul proiect este de 45.000 euro.

Aceste bastoane detectează obstacole atât la nivelul solului, cât și deasupra acestuia, folosind ultrasunete. Bastonul WeWalk poate fi folosit în navigare ca o extensie a telefonului mobil. Astfel, cu ajutorul touchscreen-ului de pe baston, acesta se conectează la hărțile telefonului și anunță care sunt locurile din proximitatea beneficiarului.

“Uneori ne rătăcim sau ne împiedicăm pe străzi nereparate sau nesemnalizate. Ne pierdem în instituțiile publice cu ghișee fără număr. Ne înfuriem dar mergem mai departe. Pentru un nevăzător însă o groapă sau o instituție publică neaccesibilizată poate fi diferența între o viață independentă și una plină de limitări. Ne bucurăm că prin proiectul lunii mai aducem în viața nevăzătorilor un plus de independență prin bastoanele smart”, au spus Melania Medeleanu și Luciana Zaharia, fondatoarele Asociației Zi de BINE

Proiectul lunii mai este susținut de partenerii strategici ai Asociației Zi de BINE: Grupul E.ON România, Lidl România și UniCredit Bank.

Scopul campaniei este acela de a sprijini mii de oameni aflați în situații vulnerabile și de a crea notorietate în jurul unor cauze mai puțin discutate.

Alături de Asociația ZI de BINE, vom susține câte o cauză în fiecare lună a anului.

În luna aprilie, E.ON, alături de ceilalți parteneri strategici, a susținut Asociația Zi de Bine în proiectul HAMtrenament Pentru Viață, în urma căruia a fost amenajat un teren de antrenament pe o suprafață totală de 7000 mp, dedicat câinilor salvatori.

Întregul spațiu a fost utilat cu obstacole și aparate necesare pentru antrenarea câinilor de căutare și salvare și totodată, au fost achiziționate echipamente GPS prin satelit Garmin 66i necesare echipelor de intervenție în timpul misiunilor de căutare.

Terenul a fost dotat cu sisteme de iluminat, camere de filmat și bineînțeles obstacole ce vor ajuta la îmbunătățirea agilității câinilor: bârne fixe și mobile, mese de direcționare, balansoare, piste și altele.

Proiectul a necesitat un buget în valoare de 35.000 de euro.


Intră acum și în grupul de