De la 1 august, Volker Raffel va fi noul CEO al E.ON România


Intră acum și în grupul de

Volker Raffel va fi noul CEO al E.ON România începând cu data de 1 august, preluând atribuțiile de la Manfred Paasch, care se va retrage din funcția deținută aproape doi ani în fruntea companiei.

Într-o primă etapă, începând cu 1 mai, Volker Raffel a devenit membru al Board-ului, fiind responsabil de Afaceri Corporatiste, Strategie, Juridic și Conformitate, în calitate de director general adjunct al E.ON România.



El s-a alăturat Grupului E.ON în 1999, iar în ultimii ani a deținut diverse funcții de conducere, cea mai recentă fiind de Director pentru Managementul Energiei, Comunicare și Coordonare la PreussenElektra, compania de energie nucleară a grupului. A fost implicat chiar de la începutul intrării E.ON pe piața românească de energie, începând cu 2004, și a lucrat până în 2005 ca director general adjunct al fostei companii E.ON Moldova Distribuție, având astfel ocazia să cunoască piața de energie din România.

„Am revenit cu plăcere în România, unde constat că s-au făcut progrese uriașe în ultimul deceniu și mă bucur să găsesc și o echipă solidă și experimentată împreună cu care vom aduce schimbări în bine pentru clienții noștri. Sunt foarte recunoscător că eu și Manfred Paasch vom avea timp până în august pentru o tranziție bună”, a spus Volker Raffel.

„Am colaborat cu mulți oameni extraordinari și le mulțumesc tuturor pentru implicarea și modul în care m-au ajutat să implementez cu succes numeroase proiecte și pentru a obține rezultate excelente, mai ales în această perioadă dificilă, marcată de pandemie, în care siguranța angajaților, a clienților și a partenerilor a fost și este prioritară”, a spus Manfred Paasch.

Tot de la 1 august, Dragoș Bărbulescu, în prezent director general adjunct/ CFO al E.ON România va fi noul director general al companiei Delgaz Grid.

Rolul de CFO ii va reveni lui Mirko Strube. În plus, acesta va fi responsabil de Digitalizare/ IT, HR și alte funcțiuni suport, în calitate de director general adjunct al E.ON România.

Aceste modificări vin după ce, începând cu data de 1 mai, Claudia Griech a preluat funcția de director general al E.ON Energie România, având responsabilitatea integrală a segmentului Soluții Clienți, atât aria B2C, cât și B2B. Totodată, va îndeplini și rolul de membru al Board-ului E.ON România.

Ca urmare, de la 1 august, Volker Raffel (CEO), Mirko Strube (CFO, Digitalizare/ IT, HR și alte funcții suport), Claudia Griech (Soluții Clienți) și Dragoș Bărbulescu (Distribuție) vor forma Consiliul Director al E.ON România.


Intră acum și în grupul de