Intră acum și în grupul de
„100 de Doruri” a fost cauza susținută de Asociația Zi de Bine în luna iunie, dedicată copiilor care cresc fără părinți întrucât aceștia sunt plecați la muncă în străinătate.
Unul din cinci copii din comuna Corlățel, județul Mehedinți, are cel puțin un părinte plecat în străinătate. Părinții lor se întorc rar să îi viziteze, nu stau prea mult și apoi pleacă din nou, moment în care se așterne un dor apăsător. În acest context, Asociația Zi de Bine a demarat pentru ei proiectul „100 de Doruri”, în cadrul căruia copiii au participat la o serie de 18 ateliere pe teme de patrimoniu, scriere creativă, arhitectură, fotografie, gastronomie, cântece și dansuri tradiționale, cu scopul de a identifica 100 de doruri-esență a identității comunei lor.
Asociația Zi de Bine a dorit să scoată la lumină dorurile, dar și meșteșugurile, îndeletnicirile și obiceiurile aproape uitate, cu scopul de a le păstra vii în amintire, dar și în comunitate. Astfel, au identificat alături de copiii din localitate 10 categorii de elemente definitorii ale comunei lor, de care, mai ales celor plecati, li se face dor: oameni, locuri, gospodării, tradiții, obiecte, legende și povești, cântece și dansuri, îndeletniciri, gastronomie și construcții, iar pentru fiecare categorie au fost asociate câte 10 doruri. Astfel s-au adunat 100 de doruri ale comunei Corlățel.
Pentru ca acest proiect să prindă viață au fost necesare, nici mai mult, nici mai puțin, de 4 luni, iar valoarea totală s-a ridicat la 135.000 Lei. Proiectul a fost susținut de Grupul EON România alături de ceilalți parteneri strategici ai Asociației Zi de Bine.
“Dorul lasă urme adânci în suflet, care cu greu mai pot fi acoperite. Cu atât mai mult pentru un copil care are nevoie de iubire, răspunsuri și îndrumare atunci când face primii pași în viață. Pentru copiii din Corlățel ne-am adunat forțele și am reconstruit spiritul comunității în jurul a 100 de doruri care reprezintă tot ce este mai important și valoros, atât pentru cei rămași aici, cât și pentru cei plecați departe. Acest proiect ne-a reamintit cât este de importantă comunitatea, familia, acel ACASĂ în care ne sunt rădăcinile”, a declarat Melania Medeleanu, fondatoarea Asociației Zi de BINE.
Pe 20 Iunie, de ziua Comunei Corlățel, cele 10 categorii de doruri au devenit repere identitare într-un traseu al comunei, marcate cu un disc simbol pentru fiecare categorie în parte. Pe cele 10 discuri este gravată steaua în opt colțuri care se regăsește în întreaga comună, fie pe haine sau pe case. Tot în cadrul proiectului, copiii cu vârste între 8-13 ani, au primit biciclete cu care au avut de parcurs un traseu de 10 km. La fiecare disc-simbol amplasat, copiii au fost provocați să răspundă la o serie de întrebări din categoria respectivă, iar pentru fiecare răspuns corect au primit o piesă dintr-un puzzle uriaș. La finalul traseului, cei mici au completat Puzzle-ul celor 100 de Doruri, un puzzle care îi apropie, simbolic, de cei aflați departe.
Scopul campaniei este acela de a sprijini mii de oameni aflați în situații vulnerabile și de a crea notorietate în jurul unor cauze mai puțin discutate.
Alături de Asociația ZI de BINE, vom susține câte o cauză în fiecare lună a anului.
În luna mai, E.ON, alături de ceilalți parteneri strategici, a susținut Asociația Zi de Bine în proiectul Ochii Care Nu Se Uita, în urma căruia 70 de nevăzători au primit bastoane smart cu soft în limba română, care le asigură un grad mai mare de siguranță și independență.
Proiectul a necesitat un buget în valoare de 45.000 de euro.
Intră acum și în grupul de