Intră acum și în grupul de
Sedinta extraordinară a Consiliului Local Suceava de luni, 18 august, când se dorea schimbarea viceprimarului PSD Gavril Varvara cu democrat-liberalul Lucian Harsovschi a fost o demonstrație de amatorism politic. Sau, ca să fim mai exacți, o demonstrație de cum știu politicienii de pe malul Sucevei să își plătească polițele.
Explicația e simplă: municipiul Suceava nu avea de nevoie de un alt viceprimar in locul dlui Varvara. Și nu pentru că acesta ar fi vreun soi de somitate in ale adminstrației publice locale sau că fără el lucrurile s-ar bloca în vreun fel. Cu sau fără Gavril Varvara in funcția de viceprimar, Suceava la fel de sinistru va arăta. Tot cu maidanezi la tot pasul, tot cu gunoaiele pe post de bijuterii arhitectonice și tot cu turme de oi si vaci străbătând la ceas de seară centrul oraşului.
Cum exact la fel va fi și cu Lucian Harşovschi.
Suceava nu are nevoie nici de unul, nici de altul, în mod deosebit. Suceava are nevoie doar de un primar – gospodar, cu …oleacă de viziune. Atât.
Restul e tacla politică.
În ședința de luni s-a disputat de fapt un meci între noua echipă a lui Flutur și PSD, prin cei 6 consilieri locali câți îi are în momentul de față.
Am să va transmit meciul:
PSD intra in teren cu garnitura completă. Jucătorii sunt constumați în uniformele de consilieri locali, adică hainele de duminică, dar cu tricourile mai cernite pentru că se joacă fotoliul de viceprimar. Meciul se transmite la TV.
Prima fază de gol a fost când Eugen Girigan a cerut mingea de la președintele de ședință și a solicitat amânarea ședinței pentru că nu a avut parte la timp de proiectele de HCL.
Secretarul Consiliului a scos in extremis șutul pe poartă cu un argument irefutabil: dle consilier, când v-am anunțat ca este ședința trebuia să vă gândiți că s-ar putea să existe și niște proiecte de discutat și să veniți să vă luați mapa de ședință.
Prins in ofsaid, Eugen Girigan s-a repliat în apărare.
PDL (si nu am să folosesc și PNL pentru că nu putem pune mâna în foc pentru câți dintre consilierii PNL via USL mai sunt PNL și câți fani PSD sau PLR) încearcă reduta socialistă cu solicitarea de schimbare a viceprimarului Varvara.
Socialiștii parează scurt și pleacă pe contraatac cu o cerere ca punctul privind schimbarea viceprimarului să se discute la final și mai întâi povestea cu apa caldă și cu câinii vagabonzi.
Oamenii lui Flutur simt gustul victoriei și nu acceptă să mai scape printre degete, încă odată, mica victoriei a schimbării viceprimarului de Suceava. Dintr-un anumit punct de vedere sunt de înțeles pentru că Flutur pregătise această mutare încă de joia trecută, cu o zi înainte să vină la Suceava liderul socialiștilor din România, Victor Ponta. Cum atunci nu le-a reușit figura, sunt la un pas de a deveni penibili.
Majoritatea PDL nu acceptă schimbarea punctelor pe ordinea de zi.
PSD-iștii se ridică scurt, ca la un semn, în picioare și părăsesc sala de ședință. 1-0 pentru liberali. Oamenii lui Flutur rămân fără adversar și avea să urmeze o schimbare a viceprimarului fără nici un fel de istoric. Presa avea să consemneze doar schimbarea viceprimarului PSD. Restul era poveste de umplut ziarul.
Ce atâta stres pentru Termica, pentru suceveni, pentru problema câinilor vagabonzi? Ei au avut o misiune foarte importantă: să îi mai asigure lui Gavril Varvara salariul de viceprimar pentru câteva zile în plus. Câte or mai fi fiind ele.
Numai că oamenii lui Flutur nu s-au gândit nici o secundă că unul dintre consilierii USL (PNL), acum încă în partidul condus de deputatul Băișanu, recte Vasile Mocanu, e capabil de principii.
Altele decât cele stabilite de conducerile PNL si PDL.
V. Mocanu a preluat tema cu …PDL rău a fost înainte, rău e și acum, că el de când a fost uns șef la Oficiul de cadastru de USL este un om cu principii puternice și el nu votează cu Harsovschi viceprimar nici in ruptul capului.
1-1.
Oamenii lui Flutur încearcă manevra cu …pauză de consultări, dar Mocanu rămâne lipit de scaun, vesel și bea apă. A marcat cel mai frumos autogol din istoria sa ca politician. Probabil că ultimul.
Repriza a doua se va juca joi, de la ora 16, pentru că PDL-istii au punctat la final la impresia artistică si au cerut amânarea ședinței pentru ca supărații consilieri de la PSD să poată veni și să își asume răspunderea pe subiectele menționate mai sus.
Ca să concluzionez: actualii consilieri locali sunt atât de naivi și practică un amatorism atât de stângaci încât nu te mai miri cum primarul Ion Lungu îi joacă pe toți pe degete cum vrea el, când vrea el și chiar și când e în concediu, cum a fost cazul luni.
Dacă Gheorghe Flutur vrea și încă mai crede că echipa din jurul lui Băișanu va juca vreodată altfel decât după propriile interese, pur personale se înșeală amarnic.
Dacă Gheorghe Flutur și cei din imediata sa apropiere cred că PNL la Suceava sub conducerea lui Băișanu este altceva decat ”un apendice al PSD”, iarăși se înșeală.
Cei din PNL Suceava, cei cu funcții de conducere și cei aleși pe listele USL, vor avea în perioada următoare, adică exact până când vor vedea cine e noul președinte al României, tolba plină de principii. Când acestea se vor fi terminat vor apela la absențe nemotivate sau la orice e cazul numai să nu adopte o pozitie tranșantă.
Oamenii din jurul lui Băișanu nu s-au unit cu PSD ca să stea în opoziţie. Ei au gustat din ”fructul guvernării” și din acel moment, exact ca Adam în Rai după episodul cu mărul, parcă li s-a luat un văl de pe ochi și li s-a pus pe deget inelul de logodnă cu bunăstarea.
Ceva de genul haideți să ne fie bine ca să nu ne fie rău. Iar acesta este un principiu de la care mulţi USL-PNL-işti nu vor abdica uşor.
MIHAI CHIRA
Intră acum și în grupul de