Avionul cu dl Ungurian a aterizat in cele din urma! Ion Lungu pierde controlul in Consiliul Local


Intră acum și în grupul de

PNL Suceava are de vineri, 16 ianuarie 2015, doi viceprimari ai municipiului reședință de județ. Unul este Ovidiu Doroftei membru al PNL (aripa Băișanu), ales de majoritatea USL (PSD-PNL) in 2012 si cel de al doilea este Lucian Harsovschi, membru PNL (aripa Bălan). Dl Harsovschi a fost ales in locul PSD-istului Gavril Varvara.

Iată că ”odiseea” incepută jenant in luna august a anului 2014 de aducere în executivul Primăriei a unui PDL-ist s-a realizat in cele din urmă în luna ianuarie a lui 2015. Imediat după ce Johannis a devenit președintele României iar OUG 55/2014, a legiferării treseismului politic a fost declarată neconstituțională.

Drept este că între timp a putut ateriza la Suceava și avionul cu care consilierul Daniel Ungurian (membru PDL pana in august 2014 dar devenit independent între timp) trebuia sa fie adus în regim de urgență, de la București, pentru a participa la votul  final dar care s-a tot invartit deasupra Sucevei pană când ședința a fost declarată închisă. De data asta dl Ungurian a fost prezent la sedinta din proprie initiativă și a votat cu PNL (PDL).

lucian harsovschi (1)

Drept e că nici artizanul eșecului din 2014 nu a mai fost la sedința de ieri. Și aici mă refer la consilierul Dan Mocanu, ales pe listele USL (din partea PNL) dar care între timp a trecut la PLR (așa zisul partid a dlui C.P.A. Tariceanu) un partid care încă nu a fost creat.

La fel de adevarat este ca PSD a reusit performanța de a se faulta singur și imediat după aia au acordat si penalty echipei adverse.

Vă aduceti probabil aminte de vânzoleala de după alegerile prezidențiale când s-a zvonit că PSD urmează să îl retragă din funcție pe dl Varvara. Au fost ședințe peste ședințe la sediul PSD, unele cu ușile inchise, altele cu jurăminți si Biblia pe masă, dar in cele din urmă PSD a luat o decizie greșită. Cea de a rămâne în executivul local sucevean fără să aibă nici cea mai mică garanție că în Consiliul Local vor avea majoritate.

Atunci, dacă liderii PSD puteau vedea lucrurile clare (insă fierbințeala lui noiembrie 16 nu trecuse incă) făceau pasul în spate si il lăsau pe Ion Lungu să se dueleze cu oamenii lui din PDL – noul PNL.

La urma urmei LUNGU a condus Primaria Suceava si nu consilierii PSD.

Dar echipa lui Ovidiu Donțu nu a făcut altceva decat sa amâne inevitabilul si să dea dovadă de infantilism politic.

Acum, după aproape 3 ani de mandat, cand Suceava a fost condusă de un PDL-ist pur sânge, oamenii stiu ca Lungu este cu PSD, că PSD e la guvernare, că PSD conduce Consiliul Judetean iar in oras lucrurile sunt extrem de triste și dureroase. Iar deconturile vor fi platite integral de echipa lui Ovidiu Donțu, oricate eforturi va face acesta sa se delimiteze de Lungu si ultimul său mandat.

Nu uitati, Ion Lungu este omul cu care liderul incontestabil al PSD, Cătălin Nechifor, s-a afișat pe bannerele electorale de sustinere ale lui Victor Ponta. Să nu zica cineva ca Lungu nu e al PSD !!

La fel de ușor cum au acceptat să vină alături de PSD și de liderul neîncoronat al PSD în CL, primarul Ion Lungu, tot la fel de ușor traseiștii politici s-au lepădat de Lungu & PSD și s-au aliniat cuminciori în spatele lui Harșovschi (n.n.-aici in loc de Harsovschi puteti citi fără greșeală, Ioan Bălan).

Ca o glumă…. PSD le promitea Raiul, PNL le-au arătat trădătorilor portile Iadului.  Și ei au ales imediat!

Ciudat este insă faptul că dl Harsovschi s-a bucurat doar temperat de alegerea in functia de viceprimar.

Surse politice sucevene sustin că, de fapt, functia de viceprimar este doar o etapa intermediară pe care Lucian Harsovschi este obligat să o treacă pentru ceea ce va să vină săptămânile ce urmează.

 

MIHAI  CHIRA

 

PS: am o curiozitate. oare să incepi tu, ca lider PSD, acum, un război cu Ion Lungu i se mai pare lui Cătălin Nechifor o idioțenie?… așa cum i s-a părut de când e președinte al CJ?


Intră acum și în grupul de