Marius Zmau dat afara din functie de cumătrul său (THE) Alexandru Baisanu


Intră acum și în grupul de

Joi seara, la sediul  din strada 6 Noiembrie a Partidului National Liberal, cel condus de deputatul Alexandru Baisanu, s-a intamplat ceva cu totul si cu totul neobisnuit.

Mai multi membri ai Biroului Permanent Judetean, la care s-au adaugat si o serie de oameni noi, care ar fi fost liderii organizatiilor de tineret si de femei, insa nu stim sa fi avut de curand loc alegeri, s-au intrunit sa analizeze activitatea celei mai importante organizatii din judet si sa ii desfiinteze conducerea.

Deocamdata, nu sunt foarte clare motivele pentru care deputatul Baisanu a dorit sa faca acest lucru, insa surse din PNL sustin ca supararea a survenit la finele saptamanii trecute cand, trei dintre apropiatii lui Baisanu nu ar fi prins functii in noul Birou de conducere al NOULUI PNL.

zmau si baisanu

Lucrurile au evoluat de o maniera cel putin ciudata la PNL si, va anuntam ca noul presedinte interimar al PNL Suceava (acum nici nu stiu cat de legala este aceasta structura sau mai ales pe cine reprezinta ea), deci noul presedinte al PNL este Ilie NITA, nimeni altul decat vicepresedintele liberal al Consiliului Judetean Suceava.

 

De ce a facut Baisanu aceasta miscare, aparent fara prea mare importanta, dar care induce un puternic sentiment de disperare la nivelul intregii organizatii? E de neinteles la ora asta, dar cu siguranta vom iesi la iveala zilele acestea!

Cert este un lucru. Noul PNL Suceava a fost infiintat in mod legal in urma cu o saptamana, ocazie cu care fostele organizatii municipale ale PDL si PNL Suceava s-au desfiintat de drept. Iar dl Baisanu era membru din delegatia care trebuia sa fuzioneze cu PDL. Aceleasi surse sustin insa ca in timp ce la Suceava se facea noua echipa, dl Baisanu avea treaba la Viena la un concurs hipic unde isi etala noile achizitii cabaline (aceasta informatie insa va rog sa o luati sub  spectrul neconfirmarii in totalitate).

Vineri seara, va avea loc o sedinta a Comitetului executiv judetean reunit al PDL si PNL si vor fi luate niste decizii.

Asta daca nu cumva vom asista din nou la o sceneta bine jucata, ca de fiecare data, de deputatul Baisanu care, sustin tot mai mult mediile politice sucevene, isi cauta un asa zis EXIT onorabil din noul PNL, acolo unde dupa fuziunea cu PDL echipa sa va conta doar in proportie de maxim 30 %.

MIHAI CHIRA

PS: daca va intrebati ce este cu acel (THE) din titlu, iata explicatia: am observat in ultimii trei ani, ca de fiecare data cand se intampla ceva, orice, mai sensibil la PNL Suceava, de genul, alegeri interne, alegeri pentru Primaria Suceava, pentru Parlament, etc., la Suceava isi face aparitia un om, de altfel carismatic, care conduce o masina cu numere de Bucuresti, B – THE.  Prietenii stiu de ce!


Intră acum și în grupul de