Intră acum și în grupul de
Știrea e foarte ”tare”. Liderul celui mai mare și mai puternic partid (cândva!?!), Victor Viorel Ponta și-a dat demisia din funcția de președinte al PSD, prin intermediul Facebook.
Lasând la o parte lașitatea gestului domniei sale și faptul că nu a avut curajul să convoace un Birou Național în care sa anunțe dorința sa de a se lepăda de PSD, mi se pare grotesc modul în care înțelege V.V. Ponta să conducă – pe rețelele de socializare.
Eu aștept cu interes finalul poveștii de social-media începută de ”smart-team-ul” lui Ponta și mă gândesc că înainte de a pleca pe ușa din spate de la Palatul Victor(ia) ar fi frumos pentru ”miliardele” de prieteni ai PSD să se organizeze și o ședință de Guvern cu socializare de mase, iar deciziile care se iau pentru țară să fie publicate tot pe Facebook.
De o buna bucată de vreme dl Ponta savârșește greșeală după greșeală de parcă ar avea o țintă din asta.
Iar finalul pentru PSD nu e aici, nu e pe facebook. Ponta ar trebui să știe că votanții PSD, cei care fac de multe ori ca partidul să nu coboare sub 25% nu socializează decât la crâșma din sat, pe la hramuri sau imediat după ieșirea din Biserică de la sluja de duminică.
Adică exact acolo unde V.V. Ponta nu prea merge. Sau…ca să fiu mai corect, nu în România!
MIHAI CHIRA
Intră acum și în grupul de