Intră acum și în grupul de
Joi, 10 martie 2016, a fost ziua lui Chuck Norris, cunoscutul actor american de filme de arte marţiale, născut în aceeaşi dată în anul 1940.
Cred că ştiţi despre cine e vorba şi chiar dacă nu aţi văzut foarte multe dintre filmele sale e mult mai probabil să fi auzit despre glumele de genul că nici soarele nu răsare dacă nu vrea Chuck Norris, totul pornind de la falsitatea acestor filme, mai ales mai ales cele în care Norris bate pe toată lumea şi nu are nici un fir de păr mişcat. Glumele au apărut instant şi eticheta de penibil nu se va mai dezlipi de el, oricât s-ar chinui. Deşi temele din filme sunt cât se poate de serioase!
De ziua lui Chuck Norris, în 10 martie 2016, tot ”la bătaie” a ieşit şi proaspătul preşedinte al ALDE Suceava, deputatul Alexandru Băişanu şi nu oricum, ci cu subiect TARE, termoficarea la Suceava.
Şi nu a fost tratat oricum subiectul, ci cu forţă şi cu determinare, exact ca în filmele cu Norris.
Şi tot ca în filmele cu Chuck Norris s-a terminat atât de previzibil încât în loc de aplauze deputatul ar fi primit din partea criticilor de film fluierături.
De ce spun asta? Pentru că în cazul lui Alexandru Băuşanu, conferenţiar universitar doctor, putem vorbi de auto-plagiat.
În urmă cu doi ani, în 13 martie 2014, tot într-o zi de joi, pe când încă era preşedintele PNL Suceava, deputatul a susţinut o conferinţă de presă în care a spus exact aceleaşi lucruri pe care le-a spus pe 10 martie 2016.
”Preşedintele PNL Suceava, deputatul Alexandru Băişanu, a anunţat, joi, că începe demersurile pentru organizarea unui referendum local, în 25 mai, prin care populaţia municipiului Suceava să se pronunţe dacă mai doreşte sistemul centralizat de încălzire.
Băişanu a spus într-o conferinţă de presă că populaţia trebuie să se pronunţe dacă doreşte că municipalitatea să investească în continuare 50-60 de milioane de euro în reţelele de termoficare care, sunt „sită” cu pierderi de aproape 40 la sută şi care să fie predat unui operator privat care timp de 20 de ani „să mulgă banii” din prestarea serviciului de transport şi distribuţie, sau preferă să fie instalate, cu aproximativ opt milioane de euro, centrale termice în fiecare locuinţa”. Astfel sună ştirea de acum 730 de zile!
După doi ani, Băişanu vine cu acelaşi text, cu alte haine însă şi cu altă mână! Actor complet deputatul Băişanu! Nu am ce spune.
Trecând însă de apetenţa pentru circ şi reflectoare a parlamentarului sucevean rămân surprins de uşurinţa cu care e în stare domnia să ducă subiectele cele mai importante ale comunităţii sucevene într-o zona din care să nu iasă decât uitate şi nerezolvate. Şi e mare păcat!
Cu Suceava- capitală europeană a rezolvat-o, cu Cardul Urban ne-a lămurit!
De data asta, Băişanu a înţeles cum stă treaba. Nu mai dă o Dacia Logan prin tragere la sorţi unui sucevean care dovedeşte că a fost la vot, aşa cum a făcut în 2012. Acum el vrea să dea câte o centrală de apartament fiecăreia dintre cele 19.000 de familii din oraş care e branşată la sistemul centralizat de termoficare.
Şi DA, de data asta vrea ca banii să vină din bugetul local, adică de la toţi ceilalţi suceveni care nu mai sunt branşaţi la sistem!
Măsură curat liberală. Să vedem cum plusează ceilalţi candidaţi la masa de poker electoral.
MIHAI CHIRA
Intră acum și în grupul de