Ei vara asta nu dorm! (Partea a 2-a)


Intră acum și în grupul de

In editorialul trecut vorbeam despre cam cum se așează lucrurile în PNL pentru alegerile parlamentare din toamna acestui an. Spuneam atunci că printre numele surpriză ce pot apărea pe listele de deputați și senatori se numără Daniel Cadariu și Bogdan Gheorghiu, Senat și respectiv Camera Deputaților.

La PSD Suceava lucrurile stau astfel: Comitetul executiv judetean al PSD a stabilit in ședința de la Frasin că ținta pentru alegerile parlamentare este 5 deputați și doi senatori.

Asta înseamnă că, în traducere mai exactă, trei posturi de deputați și unul de senator sunt sigure. Al patrulea loc de deputat este aproape realizabil iar pentru al cincilea deputat si al doilea post de senator intervine atât jocul rezultatelor naționale cât și munca din teritoriu și rezultatul obținut în județ.

Catalin Nechifor
Catalin Nechifor

 

Pentru posturile de deputați, deja 3 locuri sunt antamate: Ioan Stan, Eugen Bejenariu și Cătălin Nechifor. La Senat meciul se joacă și e foarte probabil să fie propus cineva de la București. Până acum numele vehiculat este cel a lui Titus Corlățean.

 

Acesta are rădăcini in Câmpulung Moldovenesc și a coordonat, din partea Biroului Național, Organizația județeană Suceava.

La PSD bătălia este pentru locurile 4 și 5 de la deputați și locul 2 de la Senat.

 

La Camera Deputaților ispita e mare și cei care sunt ”în cărți” se numesc Eugen Uricec, Mirela Adomnicăi și Alexandru Rădulescu.

Pentru Senat meciul este între Neculai Bereanu și Ovidiu Donțu. Și meciul nu va fi deloc simplu deși locul 2 nu este sigur în totalitate. În priul rând e nevoie ca Suceava să primească dreptul de a nominaliza pe cineva.

Apoi acel cineva trebuie sa fie pe gustul lui Ioan Stan.

Deocamdată Ovidiu Donțu e singurul care se agită în plan mediatic și încearcă să atragă atenția asupra muncii sale la nivel de Senat.

Păstrând proporțiile dar insistând pe latura pur mediatică, șansele lui Donțu pentru a fi desemnat pe locul 2 sunt cam ca ale sexy-senatoarei PNL Steliana Miron. Ambii sunt ”simpatici” și extem de vizibili în plan mediatic.

 

E drept că Ovidiu Donțu se laudă cu legea privind cele 51 de procente obligatorii la raft pentru produse românești care va fi aplicabilă exact cam când vor avea loc alegerile  parlamentare. Și face tot posibilul să apară pe ecranele televiziunilor naționale pentru a-i crește notorietatea în partid.

Cel mai greu pentru Donțu va fi să recupereze handicapul pierderii din nou a alegerilor în municipiul Suceava, organizație pe care a condus-o foarte multă vreme fără vreun rezultat notabil.

 

Cel mai important lucru în aceste alegeri parlamentare va fi faptul că toate sondajele naționale dau ca sigură, până acum. O viitoare guvernare PSD-ALDE.

 

Din acest motiv în următorul material vom vorbi de ALDE.

 

MIHAI  CHIRA


Intră acum și în grupul de