Campania electorală s-a terminat. Urmează alegerile!!


Intră acum și în grupul de

Foarte tristă campania electorală  pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie.

Și deși scriu asta în prima zi de campanie când, cel puțin teoretic, nu aș avea suficiente argumente pentru a-mi susține teoria, insist să cred că vom avea parte de cea mai fadă campanie electorală, la nivel județean, din ultimi 25 de ani.

PSD euroalegeri 2

Listele și oamenii de pe ele nu vor însemna mare lucru pentru PNL pentru că întreaga campanie a acestui partid se va învârti la Suceava între imaginea fostului ministru al Agriculturii, Gheorghe Flutur și a fostului său consilier, Dacian J. Cioloș. Pe alocuri, îl vom regăsi și pe primarul Sucevei, Ion Lungu.

La PSD lucrurile sunt și mai simple. Ei chiar nu cred că vor marja puternic pe liderii lor județeni de opinie care pot deveni vectori electorali. Și o să mă întrebați cam care ar fi ăia. E o întrebare la care nu am găsit nici eu răspunsul. Încă.

protest 9.11.2014 alegeri prezidentiale (45)

Motiv pentru care PSD Suceava va merge doar pe mâna campaniei realizate la nivel central.

Și cum legea nu permite partidelor să dea nimic enoriașilor, nici măcar un pahar cu apă plată, vă dați seama cam cum vor defila politicienii noștri?

E voie doar cu niște afișe. Ei da, dar și cu dezbateri televizate frumos regizate și unde nu vom vedea dialog, ci doar monolog. Și câteva conferințe de presă. Atât.

Cum vă spuneam, va fi o campanie tristă!

Dar eu încă mai sper….că cine știe. Până și Donald J. Trump părea să nu aibă șanse!

 

Mihai  Chira


Intră acum și în grupul de