Intră acum și în grupul de
La începutul anului, cei doi mari lideri locali județeni, Gheorghe Flutur (președinte al CJ Suceava și lider ales al organizației județene a PNL) și Ioan Stan (senator al României și lider județean INTERIMAR al PSD Suceava, organizația județeană) își disputau paternitatea invitării prim-vicepremierului Sevil Shhaideh la Suceava.
A fost o săptămână interesantă. Ideea e că doamna Shhaideh nu a mai venit.
Ce avem noi însă, aici și acum?
Un guvern care în mod formal e condus de premierul Grindeanu și informal de Liviu Dragnea care vrea sa pună în aplicare programul de guvernare desenat pe la emisiunile TV la care participă.
În județul Suceava, formal, la conducerea lui se află președintele CJ, Gheorghe Flutur și, din nefericire, tot formal, această putere formală e partajată cu liderul PSD, Ioan Stan.
De ce spunem că formal, pentru că nici unul, nici celălalt nu pot în realitate să facă ce ar trebui pentru dezvoltarea județului.
Pe de o parte, Gheorghe Flutur a încercat cam tot ce putea face un lider în opoziție, ca să sensibilizeze Guvernul domnului Ioan Stan că ar fi nevoie de investiții urgente. În special în infrastructura rutieră a județului.
Vorbim de un județ aflat la granița UE cu Ucraina și la intersecția a două rute comerciale istorice, între est și vest și între Marea Baltică și Marea Neagră.
Vreți să știți ce se face acum? Nimic! Nici măcar nu se va finaliza șoseaua de centură a Sucevei la care ar mai fi de pus la punct cam 5 %. Le e frică și lor că după ce îi dau, drumul s-ar putea să se surpe. Nimeni nu are curajul să spună nimic și ca să nu fie discuții, mai bine o lasă așa cum e acum, adică unul dintre cele mai moderne drumuri pentru căruțe.
În plus, domnul Flutur a jucat și cartea ”președintele Iohannis”. L-a invitat la Suceava, iar acesta a transmis ceea ce știam deja. Că Suceava e al doilea județ ca importanță din țară și are nevoie de investiții majore și rapide. Tot Iohannis i-a spus lui Flutur că trebuie să își ceară drepturile la Guvern.
Cine să le ceară? Liderul opoziției? Mă îndoiesc că îl ascultă cineva.
Liderul puterii să facă asta?
Dl Ioan Stan a reușit contra-performanța de a muta pe tabla de șah a politicii sucevene cu amânarea alegerilor pentru șefia PSD Suceava și cu aducerea la Suceava a ministrului Sănătății.
Acesta, care, după ce a inaugurat cu noaptea în cap o maternitate provizorie amenajată într-o fostă școală, a lăsat în ceață problema finanțării integrale pentru Spitalul Municipal Fălticeni, care se ridică de 26 de ani și încă nu e gata.
Poate că domnul Stan nu a vrut altceva decât să atragă atenția că centrul puterii PSD în județul Suceava nu e altundeva decât la Fălticeni. Cam puțin!
Ce au reușit cei doi mari lideri județeni suceveni în prima jumătate a anului: domnul Flutur să ceară (dar la ușa greșită, cea a domnului Iohannis) iar celălalt, domnul Stan, să nu audă!
Felicitări, ambilor!
Până la urmă, se dovedește că la un Liviu Dragnea, AFON și fără aplecare pentru tot ce e situat mai sus de paralela 45 în această țară, acest duet Stan-Flutur, ”cântă” cam degeaba.
Deși au încercat un trio, împreună cu liderul ALDE, Alexandru Băiașnu (vicepreședinte la nivel național al ALDE), eșecul a fost lamentabil.
Înțelegeți, acum, domnilor Flutur și Stan, de ce Alexandru Băișanu fuge de județul acesta cu 142 de km pe oră?
MIHAI CHIRA
Intră acum și în grupul de