EBA-i la Suceava de 1 iunie! Restul e organizare…


Intră acum și în grupul de

Dacă e 1 iunie, înseamnă că e Ziua Copilului. Numai că la Suceava, în anul de graţie 2009, ziua de 1 iunie este ziua copilului, numai că e ziua copilului lui Traian Băsescu, numita Elena, cunoscută publicului larg şi „ficiorilor de bani gata din Clubul Bamboo din Bucureşti” drept EBA.

Tânăra fiică de preşedinte va poposi pe 1 iunie, 2009, la Suceava, ca şi cum s-ar afla din greşeală prin zonă, de dor de bunicii săi. EBA nu se va duce la bunicii săi să stea, aşa cum fac de obicei nepoţii care vin „la ţară” de la sute de kilometri distanţă. Dorul de locurile natale ale mamei nu este resortul care o îndeamnă pe EBA la Suceava.

Ea vine aici numai pentru campania sa electorală şi face asta nu pentru că tare ştie cu ce se mănâncă aşa ceva sau că la Suceava este bazinul ei electoral. EBA bate câmpiile României, dealurile şi Obcinele Bucovinei numai pentru că cei din PD-L Suceava s-au dat peste cap ca să îi facă pe plac preşedintelui Traian Băsescu.

Acesta din urmă a ieşit destul de şifonat după vizita de acum două săptămâni de la Bucşoaia, la celebra de acum HORA BUCOVINEI, iar o parte a presei centrale a cam măturat pe jos cu el şi cu Gheorghe Flutur, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, organizatorul HOREI. Era cazul ca PD-L Suceava să se revanşeze faţă de familia Băsescu şi să organizeze pentru EBA ceva frumos, că se ştie, Elena e sufletul şi inima preşedintelui, pentru care ar putea fi în stare să sacrifice şi fotoliul de la Cotroceni.

Aşa că democrat-liberalii suceveni se vor da peste cap de câte ori va fi nevoie, de 1 iunie 2009, ca EBA să plece de la Suceava mai mult decât încântată şi să-i murmure printre buze tatălui, că ce bine a fost la Suceava. Pentru câteva frânturi de vorbă bună spusă preşedintelui României, PD-L Suceava e în stare să compromită tot, inclusiv ideea că este un partid serios.

Şi sunt foarte curios până unde vor merge cu penibilul activul PD-L Suceava în a face din venirea EBA la Suceava un eveniment de mare ţinută politică, cu accente serioase de independenţă.


Intră acum și în grupul de