Intră acum și în grupul de
Faptul că liderul judeţean al PNL Suceava, Alexandru Băişanu vrea… nu îi conferă şi garanţia succesului. Ultima, să îi zicem, „drăgălăşenie” politică a acestuia a fost săvârşită joi, la conferinţa de presă a partidului, în chiar ziua în care Traian Băsescu intoxica România cu aceeaşi faţă tristă şi umilă de premier care este cea a lui Emil Boc.
Faptul că Băsescu şi-a montat din nou marioneta-şef din PDL pe post de premier, l-a făcut pe Alexandru Băişanu să se arunce într-o tiradă politică care a avut în ea o serie de ingrediente necesare şi obligatorii posturii de partid de opoziţie. Căci asta vrea Băişanu să facă la Suceava – opozitie.
Faptul că ultimele decizii majore din viaţa partidului au fost luate în ultimele două săptămâni cu uşile închise şi liderii acestui partid nici măcar cu un comunicat nu au zgâriat atenţia presei, a dus la formarea unor serioase semne de întrebare referitor la ceea ce se petrece la PNL.
Multă lume a început să vorbească de faptul că la ultima Delegaţie Permanentă s-ar fi lăsat chiar cu scandal şi cu înjurături între cele două tabere deja formate în interior: cea care vrea în opoziţie şi care e reprezentată de Băişanu şi cea care ar vrea la guvernare, reprezentată de primarul de Humor, Marius Ursaciuc.
Dar cum spuneam, nimeni nu zice nimic la PNL, nici de bine şi nici de rău, însă toată lumea bârfeşte.
Joi însă, la conferinţa de presă am asistat la un moment simpatic. Alexandru Băişanu, în faţa camerelor de luat vederi, a început să împartă asigurări către primarii PNL din judeţ (care au mai rămas la partid) cum că, şi vă rog să reţineţi exact, VA NEGOCIA cu Gheorghe Flutur fonduri pentru dezvoltarea localităţilor de unde provin aceştia.
Dacă nu ar fi avut un aer serios, aşa cum îl are de fapt de fiecare dată când vorbeşte în public, aş fi crezut că A. Băişanu testează atenţia jurnaliştilor. La urma urmei, cât de papagal să fii să crezi că până şi lenjeria intimă pe care o porţi de multe zile, se mai poate negocia?
Pentru că la cât de săraci sunt liberalii suceveni în momentul de faţă şi la cât sunt de fără de apărare, cam aşa mi se par mie – în pielea goală. Şi atunci ce să mai negociezi în faţa lui Gheorghe Flutur? Ce poţi să îi mai oferi acestuia? Ce să-i mai trebuiască din PNL Suceava? De ce crede A. Băişanu că 35 din 72 de membri din Delegaţia Permanentă au votat pentru intrarea la guvernare?
Şi apoi, dacă tot se dă PNL-ul lui Alexandru Băişanu atât de virtuos, cum de a ajuns să-şi negocieze goliciunea? Nu cred că Băişanu e capabil de prostituţie politică însă sunt convins că e capabil să se lepede de tot cea a însemnat până acum PNL în judeţul Suceava şi sub bagheta unei aşa-zise dorinţe autentice de a face opoziţie să mai lase în jurul său doar pe cei care cântă aşa cum spune el.
Iar cântecul acesta poate fi al lebedei sau poate fi al unui succes răsunător. Dacă va fi succes, în felul acesta, va fi unul peste foarte mulţi ani şi cu gust extrem de amar.
Mihai Chira
Intră acum și în grupul de