Mâna din curtea lui Dumnezeu

Ca să fii jurnalist şi să participi la vreuna dintre vizitele oficiale ale preşedintelui României, oricare ar fi numele acestuia, nu e simplu. La un asemenea moment şi într-un loc ca Mănăstirea Putna e plin de SPP-işti, jandarmi, poliţişti, jandarmi sub acoperire, poliţişti sub acoperire (adică deghizaţi în oameni simpli care cică doar ce aveau treabă cu înalţat rugăciuni către Cel de Sus) şi tot neamul de oficiali.

Ca să poţi face o poză mai de Doamne Ajută cu care să te lauzi a două zi cu ea prin ziare e foarte greu, dacă nu chiar imposibil pentru că cei pe care i-am enumerat mai devreme au misiunea de a-ţi face imposibilă viaţa şi nu te lasă să te apropii de preşedinte când vrei şi cum vrei. Pentru oamenii care lucrează în presă o vizită de un asemenea nivel e un adevărat calvar în sensul că pe lângă coatele şi pumnii luaţi de la colegii de breaslă vin neapărat coatele şi pumnii mult mai hotărâţi ai celor din jurul preşedintelui.

Miercuri, 28 aprilie 2010, la Putna nu a fost un preşedinte – au fost doi, deci paza cu atât mai mare şi mai strictă. Nu mişca nimic dacă era suspect de a fi ziarist. Organizarea de altfel foarte bună şi, faţă de alte dăţi, mai de bun simţ. În afară de două momente în care din mulţimea destul de mică a sărit cineva cu dosare pentru preşedinte, a mai existat unul de-a dreptul remarcabil.

Când IPS Pimen i-a invitat pe cei doi oaspeţi să se apropie de celebrul clopot BUGA ce este aşezat în curtea Mănăstirii, chiar în apropierea muzeului, lângă zidul Bisericii se afla un grup din patru persoane din care un copil de 4 ani. Era vorba de nişte nemţi veniţi să viziteze mănăstirea şi care nu prea au avut timp să-i explice micului Nica Willing (din Munster), căci aşa îl cheamă pe copil, că e vorba de preşedinte şi că e bine să stea cuminte.

Copilul, fără să anunţe pe nimeni s-a strecurat efectiv printre picioarele SPP-iştilor şi l-a luat de mână pe preşedintele Traian Băsescu, trăgându-l insistent de ea. Mirat de insistenţa cu care i se atrăgea atenţia Băsescu s-a uitat în jur, nu a văzut pe nimeni la nivelul său după care şi-a dat seama că e vorba de un copil şi s-a aplecat începând să discute cu el. Dialogul a fost extrem de scurt pentru că tânărul Willing nu a înţeles nici o boabă de română şi a fugit la părinţii, care, pricepând ce se petrece, şi-au pus mâna la gură şi aşteaptau o eventuală pedeapsă.

Din partea preşedintelui a venit însă doar un dialog, purtat în engleză şi la finele căruia alesul nr. 1 al României i-a felicitat pe nemţi că au ales România.

Ce m-a frapat pe mine foarte tare a fost însă discrepanţa dintre copilul neamţ de 4 ani care se mişca liber şi nestigherit prin mulţime, cu sutele de oficiali misunand peste tot şi cei câteva zeci de copii si elevi români, din Vicov, îmbrăcaţi popular şi aduşi (bănuiesc că la cerea insistenta a lor) să îi dea flori lui Traian Băsescu şi Mihai Ghimpu şi să facă frumos la venirea preşedinţilor.

Diferenţa dintre cele două mentalităţi de crestere a copiilor acum se vede. Neamţul Willing poate că îşi va aminti cum a trecut el de SPP şi cum l-a luat de mână pe preşedintele României. Gest pe care nici măcar Maria Băsescu nu şi-l permite oricând.

Copiii români poate că îşi vor aminti cum au fost târăţi prin curtea Mănăstiri Putna, de educatoarea sau învăţătoarea lor, numai ca Băsescu şi cu Ghimpu să îi bage în seamă. Iar preşedintele Moldovei chiar i-a remarcat şi în acelaşi timp şi faptul că „aveau mânuţele foarte reci”.

Willing Nica a făcut ce a vrut el, cu mâinele calde şi i s-a părut normal să facă aşa. Copiii din Vicov au făcut frumos, cu „mânuţele reci” pentru că cineva mult mai mare ca ei a dorit aşa şi ca nu cumva să nu primească şi vreo două palme la fund.

Poate şi de aia nemţii conduc Uniunea Europeană şi dictează regulile economice ale Bătrânului continent.

Mihai Chira
( ptr edificare puteti viziona si imagini aici )