Petru Luhan a vorbit! A doua oară a explicat ce a vrut să spună prima dată!


Intră acum și în grupul de

Simţind probabil că are ceva atât de interesant de spus încât trebuie să audă toată ţara, dl Luhan „s-a lăsat” intervievat de reporterul revistei Q Magazine şi a explicat, pe lângă potenţa sa în ale managementului de la Petrom şi cum a suferit această mare companie după plecarea lui către funcţia de administrator al judeţului Suceava, şi cum l-a făcut el mare pe Gheorghe Flutur.

Acum, în aberaţia intitulată drept la replică la propriul său interviu, dl Luhan se declară nemulţumit de felul în care presa locală i-a înţeles spusele şi vrea neapărat să se afle că apreciază competenţele lui Flutur şi ii lasă lui Gheorghe Flutur posibilitatea să se bucure de ceea ce Luhan, cu o obrăznicie nemaiîntâlnită, denumeşte „succes comun”.

Poate că nu aş fi reacţionat la inepţiile lui Luhan, dar în finalul aşa-zisului drept la replică la propriile sale declaraţii, se insinuează că de fapt mass-media încearcă să distrugă o super-relaţie, cum e cea Luhan – Flutur şi se acreditează ideea că de fapt totul pleacă de la alegerile din PDL.

Îi transmit pe această cale dlui Luhan că ceea ce va fi pe 14 mai la Bucureşti, la Convenţia Naţională a PDL nu se cheamă nici pe departe alegeri democratice si cu siguranţă nu contează sub nici o formă relaţia sa cu Gheorghe Flutur.

Luhan însă a înţeles de multă vreme, uitându-se şi la colegii săi din partid, că obrăznicia e la loc de frunte, este un fel de „must have” dacă vrei să ai “succesuri” în PDL.

Pentru că e o mare obrăznicie să clamezi în campania electorală că atunci când vei ajunge la guvernare vei face salariul mediu de 905 euro şi pensia medie de 405 euro, iar apoi, după ce ajungi la guvernare, pe baza acestor promisiuni, să acuzi că salariile de 700 de euro sunt de-a dreptul „nesimţite”, să tai salariile bugetarilor cu 25 %, să impozitezi pensiile şi să măreşti TVA cu 5 %.

Şi pentru că vrea să se înscrie în trendul partidului, încearcă prin varii metode să iasă în evidenţă cu ceva, iar de data asta rolul jucat anul trecut de Tania Budi în aşa-zisa relaţia amoroasă pe care Luhan a lăsat să se înţeleagă că ar avea-o cu artista, a fost ocupat de Gheorghe Flutur.

Ciudat este că Flutur nu reacţionează sub nici o formă şi că nimeni dintre tinerii din organizaţia de la Suceava nu are atitudine faţă de această non-valenţă a politicii PDL-iste, cu apariţie stranie pe scena politică suceveană. Mă întreb oare ce obligaţii o fi avut Gheorghe Flutur şi la cine din PDL de l-a luat în cârcă pe Luhan şi îl cară mai departe fără să crâcnească?

Personal, consider că Luhan este o non-valoare politică şi că Flutur l-a „promovat” la Bruxelles pentru a scăpa Suceava de el.

Şi mai cred că organizaţia de tineret a PDL e obligată să reacţioneze în cazul Luhan la fel de promt cum a făcut-o atunci când s-a luat de tinerii liberali când le cereau să scape de „Felix” (recte preşedintele fondator al PC) în momentul creării Alianţei de Centru Dreapta dintre PNL si PC. Luhan e la fel de “toxic” pentru PDL ca şi Felix pentru PNL.

Tinerii PDL-işti cred că merită să aibă un exemplu cât de cât ancorat în valorile clamate cel puţin în statutul partidului şi nu pe acest Luhan.

O descriere foarte bună a ceea ce face Luhan acum a realizat-o, poate fără să vrea, senatorul Orest Onofrei în campania electorală când, într-un un discurs public, spunea că atunci când a plecat de acasă tatăl său i-a spus următoarele: „Dacă ai să taci, lumea o să creadă că eşti prost. Dacă vei vorbi, să ştii că atunci vor afla”.

Petru Luhan a vorbit. Prima dată provocat de un reporter. A doua oară, de nimeni.

Mihai Chira


Intră acum și în grupul de