Intră acum și în grupul de
Felicitări! Şi la examenul de Bacalaureat 2011, Gheorghe Flutur a dat lovitura, în sensul că s-au organizat lucrurile atât de bine încât judeţul are o promovabilitate foarte bună. Ne lăudăm cu puţin, foarte puţin, peste 65 %. Faţă de alte zone ale ţării putem spune că suntem campioni. Mă gândesc dacă nu cumva s-ar cuveni să facem şi un proiecţel, ceva de genul „Elev in Bucovina!”. Ar fi de succes. Glumesc.
Per total, suntem însă o ţară aşa cum o vrea Traian Băsescu, plină de viitori chelneri şi tractorişti. Şi cred ce merităm asta, atâta timp cât valorile noastre la care am ajuns să ne închinăm ca la sfintele icoane şi să pierdem ore privindu-le ce fac şi ce spun sunt Adrian Mutu (un narcoman dovedit şi un bătăuş consacrat) şi Sânziana Buruiană (dacă nu ştiţi cumva cine e, nu aţi pierdut nimic).
Luând însă lucrurile la puricat, s-ar putea să vedem că acest Bac 2011 poate însemna o mare cotitură în sistemul de învăţământ românesc. E foarte clar că lucrurile în învăţământ merg foarte prost. Nici nu se putea altfel cu un ministru al Educaţiei care nici măcar nu a dat Bacalaureatul în România (nu are decât 11 clase absolvite) şi care a muncit prima dată în ţară doar ca … ministru PDL.
La Suceava, bătaia de joc în învăţământ a început din primăvară. Mi-i amintesc şi acum pe profesorii de la câteva licee sucevene cum protestau în faţa Prefecturii pentru că nu îşi luaseră salariile. Trecea lumea pe lângă ei şi râdea. Acum râd profesorii de cât de slabi sunt elevii şi de cum vor ajunge pe la universităţi de mâna a doua sau a treia din ţară.
Ceea ce au păstorit PDL şi Petru Carcalete (în postura de şef al învăţământului sucevean de vreo 8 ani încoace) se vede. Am ajuns ca mai-mai un elev din doi să pice Bac-ul. Nici nu mă mai mir. Şi nu o mai fac pentru că nici elevii, nici profesorii şi nici părinţii nu s-au îngrijit vreo clipă de viitorul lor. Pentru ei, principalul a fost prezentul şi viitorul imediat. Ce va fi peste 3 sau cinci ani, nu interesează pe nimeni.
Când, în urmă cu trei ani, Traian Băsescu şi Petru Carcalete promiteau mărirea salariilor cu 50 %, toţi erau în extaz şi fugeau deja pe la magazinele de electronice să vadă cam ce a mai rămas de cumpărat prin casă în materie de gadget-uri. Asta dacă nu cumva epuizaseră stocul elevii.
M-am întrebat de multe ori de ce, după ce văd cât de greu o duc, oficial cel puţin, profesorii, foarte mulţi tineri, iau cu asalt examenele de titularizare şi se calcă în picioare pentru un post de profesor. Cred că răspunsul îl ştiţi deja. O foarte mică parte chiar au vocaţie de dascăli, o altă mică parte nu ştiu să facă altceva.
Majoritatea însă o fac pentru bani şi pentru viaţa tihnită de profesor. Pentru că aşa de multe şi de dese au devenit exemplele de „bieţi” profesori care o duc atât de bine, încât nu mai ai cum să nu îţi doreşti să fii şi tu unul. Salariul chiar nu mai contează.
De restul, de cât va mai dura până când vom intra în criza educaţiei, asta nu interesează pe nimeni. Din punctul meu de vedere, din 1996 suntem în această criză. Vă rog să vă gândiţi cam de când nu mai e deloc interesant să te lauzi că înveţi bine. Şi de când nu mai contează decât ce pile ai în loc de cât de bun eşti? Parcă de prea multă vreme. Şi asta va continua.
Mihai Chira
Intră acum și în grupul de
