Daca nu da DOMNUL de SUS, da domnul Ungureanu de jos


Intră acum și în grupul de

Ne-a ferit bunul Dumnezeu de inundatii în acest an şi îi mulţumim. Nu ne-a ferit însă de Secţia de Gospodărire a Apelor (SGA) Suceava si incompetenţii de acolo care de ani de zile trăiesc bine pe banii nostri.

Şi pentru că au auzit cei de la SGA Suceava că pe vremuri, în Egipt, Nilul se revărsa copios pe mii de hectare, după care ieşeau niste recolte super-bogate, s-au gândit să le ofere posibilitatea locuitorilor din cartierul Iţcani al Sucevei să testeze pe propriile terenuri experienţa Nilului.

Astfel că miercuri dimineaţă, la primele ore, că doar sunt băieţi gospodari, nu-i aşa, au dat drumul la o aşa numită „deversare controlată” care a băgat Iţcaniul sub ape.

30 de gopodării afectate, 8 case în care apa a intrat şi circulaţia pe străzi blocată ore intregi din cauza apelor. Se poate spune că deversarea a fost profund controlată.

Primele informaţii venite de la oficialităţile sucevene, altele decât SGA, pentru că
Secţia nu a catadicsit să scoată nici o vorbă, susţin că e vorba despre colmatarea canalului de deversare. Viceprimarul Sucevei, Viorel Seredenciuc, era siderat miercuri dimineaţă când a auzit explicaţia. O zi a lipsit primarul Ion Lungu din oraş, ca să meargă la Bucureşti să semneze nişte contracte că i-au făcut bucuria băieţii.

Sunt foarte curios cine îşi va cere scuze, cine va plăti pentru pagubele produse, cine va plăti pentru pompierii şi poliţiştii trimişi în zonă ca să diminueze efectele inundatiei şi mai curios sunt dacă „demultprestătătorul” în scaunul de director al SGA Suceava, un domn Ungureanu, va rămâne în funcţie, găsind bineînţeles un nene care să îşi ia vina asupra lui.

Mi-ar părea rău să pot spune că la Suceava, dacă Dumnezeu te fereşte de inundaţii, nu te fereşte însă de alea pe care ţi le fac oamenii ţinuţi în scaun de Gheorghe Flutur.

MIHAI CHIRA

PS: întrebare adresată dlui Nicuşor Todiruţ, şeful IPJ Suceava, care sigur va deveni retorică.

Domnule TODIRUT, câţi poliţisti trebuie să mai moară pe străzile din judeţ ca să faceţi şi dvs. ceva? Altceva decât vreo 2-3 seminarii în care să vină de la Bucureşti doi domni şi să le spună oamenilor dvs. că sunt foarte buni, foarte capabili, bine plăţiti şi bine echipaţi.


Intră acum și în grupul de