Intră acum și în grupul de
In fiecare an, de CRĂCIUN, simt că e prea mult. Prea mulţi oameni săraci pe străzi care cer de pomană ca să pună ceva pe masa lor. Prea mulţi comercianţi care vor să îţi vândă tot felul de prostii pe post de super-cadouri. Prea multe vânzătoare care nu mai au să dea restul şi îţi cer bani potriviţi.
Prea multă poliţie în traficul care oricum la Suceava numai normal nu e. Prea multi colindatori pe la Palatul Administrativ, veniţi de prin diverse comune care au mai primit acum la ultima şedinţă doi, trei lei la rectificativul bugetului şi aproape nici o persoană în faţa scenei din centru unde in fiecare seara interpreţi locali colindă, de multe ori pe nimeni.
Zilele dinaintea CRACIUNULUI inseamna la Suceava multe injuraturi in trafic, prin magazine şi multă amărăciune în sufletele celor care chiar vor să facă un dar celor dragi. Până la urmă însă lumea se împacă rapid cu ideea că asta e. În definitiv nimic nu se va schimba fără ca noi să vrem cu adevărat.
Şi asta numai atunci când simţim că trebuie schimbat.
Problema e ca prea ne lăsăm calcaţi în picioare de toţi cei care au şi chef si disponibilitatea să o facă.
Tuturor celor care m-au citit în 2011 le urez să aibă parte de CRACIUN de lucrurile pe care şi le-au dorit când încă nu ştiau cine, unde şi cum vine MOŞUL.
Şi în special de tihnă.
Să aveţi Sărbători Tihnite şi cu Cei Dragi alături de dumneavoastră !!
LA MULTI ANI !!!
Mihai Chira
Intră acum și în grupul de