Intră acum și în grupul de
Consilierii judeteni ai PSD nu vor mai fi prezenţi la ultima şedinţă a deliberativului judeţean sucevean. Consilierul judeţean Gheorghe Iacob a anunţat joi, la sedinţa ordinară de CJ, că nu vor mai veni din cauza lui Gheorghe Flutur, care nu i-a ascultat mai deloc pe consilierii PSD, timp de 4 ani.
Probabil că dl Iacob a dorit să facă un eveniment din acest anunţ, dar din explicaţiile sale şi din modul de a face anunţul, a ieşit ceva de genul o smiorcăială amestecată cu multe scuze că nu vor mai fi acolo la ultima stransura a CJ.
Gestul şi regia celor de la PSD, care au fost imitati imediat de cei de la PNL, ca sa nu rămână aceştia mai prejos, nu înseamnă mai nimic. E un fel de a te îmbrăca foarte gros într-o zi calduroasă de vară numai ca să vadă vecinii ce haine frumoase ti-ai cumpărat.
Timp de 4 ani, consilierii judeţeni ai opoziţiei au avut, cu câteva excepţii, o prestaţie foarte slabă. De multe ori, luările lor de cuvânt au frizat penibilul.
Echipa PSD din deliberativul judetean din etapa 2008-2012 nu a fost o problemă pentru Gheorghe Flutur. Nu a contat deloc.
În afara hotărârilor de instrăinare a patrimoniului, care prin lege se adoptă cu doua treimi dintre voturile consilierilor, tot ce a vrut Gheorghe Flutur a trecut, ba si cu ocară la adresa social-democraţilor că se opun modernizării judeţului.
In câteva zile, PSD Suceava, sub umbrela USL de data aceasta, işi va prezenta noua echipă de consilieri judeţeni cu care vrea să câştige inimile electoratului.
Sunt foarte curios ce „minuni” va face preşedintele PSD Cătălin Nechifor de data asta şi care sunt oamenii pe care va vrea el să ii promoveze în cel mai inalt şi important for deliberativ al judeţului Suceava.
MIHAI CHIRA
Intră acum și în grupul de