Intră acum și în grupul de
Pentru sfârşitul de săptămână care se apropie, Iulius Mall Suceava a pregătit evenimente variate şi distractive: concurs de ştiinţă şi tehnologie, concert, activităţi amuzante pentru cei mici şi expoziţie de artă, informează într-un comunicat de presă, reprezentanţii complexului comercial.
Potrivit sursei citate, vineri, 20 iunie 2014, de la ora 22.00, iubitorii muzicii sunt invitaţi la Strikers Club, pentru a se distra în compania trupei Pegas & Alex Pattie. Artiştii vor oferi publicului momente încântătoare, prin muzica blues-rock care i-a consacrat.
Sâmbătă, 21 iunie, de la ora 10.00, la Iulius Mall Suceava va avea loc deschiderea oficială a Concursului Naţional de Ştiinţă şi Tehnologie „RoSEF – 2014”, organizat de Inspectoratul Şcolar al Judeţului Suceava şi Societatea Ştiinţifică Cygnus – centru UNESCO, în parteneriat cu Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava, Colegiul Naţional „Petru Rareş”, INTEL România şi Asociaţia ForumIT. Concursul are expertiza de specialitate a Comisiei Naţionale a României pentru UNESCO. În cadrul evenimentului, numeroşi elevi îşi vor prezenta lucrările cu adevărat unice, impresionând clienţii Iulius Mall cu inventivitatea şi talentul lor. Indiferent de vârstă, sucevenii vor putea descoperi dibăcia tinerilor în domeniul inventicii şi tehnologiei.
În document se arată că, tot sâmbătă, de la ora 16.00, ştrengarii se vor distra alături de clovnul Bobo. Jocuri interactive, surprizele dulci şi farsele amuzante sunt ingredientele unei petreceri pentru începutul de vacanţă.
Până pe 10 iulie, amatorii de artă şi frumos pot vizita Salonul de primăvară-vară al artiştilor plastici amatori din judeţul Suceava. Lucrări deosebite de pictură şi grafică sunt prezentate publicului în galeria de la etajul Iulius Mall Suceava.
Intră acum și în grupul de