FOTO Festivalul de Arta Medievala, o adevarata intoarcere in timp


Intră acum și în grupul de

Locuitori ai Sucevei sau turiști, cu toții au făcut o călătorie în timp, în acest weekend, în Cetatea de Scaun a Sucevei.

Recent restaurată, cetatea a primit sub zidurile sale sutele de artiști, cavaleri și domnițe, meșteșugari, comercianți, luptători și comedianți. Viața reinstalată în cetatea medievală pentru câteva zile i-a bucurat atât pe cei mici, care au învățat să lupte, cât și pe cei mari, aceștia fiind martori ai unor demonstrații de lupte cu gladiatori sau ale unor turniruri de arme.

În paralel cu activiățile din cetate, la Muzeul Satului Bucovinean au avut loc concerte cu trupe îndrăgite, joi seara Hara, iar vineri și sâmbătă Truverii și Odyssey.

Festivalul de Artă Medievală  „Ștefan cel Mare” se va încheia în această seară cu un concert al formației Trei Parale de la ora 20.00, iar de la ora 21.10 publicul va putea asculta un recital al Asociației culturale Friederich Schwartz.


Intră acum și în grupul de