Intră acum și în grupul de
Zece perechi de boboci vor concura pentru titlurile de Miss și Mister Boboc 2014 ai Colegiului Naţional „Petru Rareş” din Suceava, în cadrul Balului Bobocilor, care va avea loc vineri, 17 octombrie, de la ora 18.00, la Casa de Cultură.
Potrivit organizatorilor, spectacolul din acest an al balului este intitulat Dinastia “Flori de cireș”.
„Anul acesta elevii colegiului nostru au pătruns în fascinația culturii orientale și doresc să împărtășească cu dumneavoastră această experiență culturală”, au declarat organizatorii.
Invitatul special al spectacolului este trupa The Amsterdams, care se află în plină ascensiune.
Vezi cum a decurs ediţia 2013 a Balului Bobocilor de la Colegiul Naţional „Petru Rareş” Suceava:
Intră acum și în grupul de