Intră acum și în grupul de
La Muzeul de Ştiinţe ale Naturii Suceava vor fi expuse în perioada 23 februarie – 14 martie 2015 elemente din viaţa materială şi spirituală a civilizaţiilor ţărăneşti de la răsărit de Carpaţi ca urmare a unui proiect transfrontalier cu Ucraina și Republica Moldova.
Potrivit responsabilului pe comunicare al Muzeului Bucovinei, Iuliana Roşca, Muzeul Bucovinei împreună cu partenerul ucrainean – Muzeul Regional de Arhitectură Populară şi Trai din Cernăuţi, partenerul moldovean – Muzeul de Istorie şi Etnografie Bălţi şi partenerul român – Consiliul Judeţean Suceava organizează, în perioada 23 februarie – 14 martie 2015, expoziţia INTERFERENŢE ETNOGRAFICE.
Vernisajul expoziţiei „Interferențe etnografice” va avea loc în data de 23 februarie 2015, ora 11.00, la Muzeul de Ştiinţele Naturii Suceava.
Prin intermediul proiectul transfrontalier „Să ne păstrăm trecutul pentru a ne crea viitorul” cele trei muzee partenere vor organiza succesiv la Suceava, Bălți și Cernăuţi timp de 20 de zile expoziții prin care publicul va cunoaște crâmpeie de viaţă materială şi spirituală, comună civilizaţiilor ţărăneşti de la răsărit de Carpaţi.
„Expoziţiile se vor realiza după o tematică comună, pe scheletul câtorva elemente de muzeotehnică. Ideea de bază o reprezintă reproducerea unui colţ de interior de casă ţărănească având ca punct de reper cuptorul tradiţional. Spaţiul va fi încadrat cu elemente de mobilier (masă, pat, ladă de zestre) care vor fi nu doar exponate în sine, ci, alături de cuptor, şi suport pentru piesele de ceramică sau textilele de interior. Portul popular bărbătesc şi femeiesc va fi etalat cu ajutorul a şase manechine”, a transmis Iuliana Roşca, responsabil pe comunicare la Muzeul Bucovinei.
Exponatele vor putea fi vizionate la Muzeul de Ştiinţe ale Naturii Suceava, la Muzeul Regional de Arhitectură Populară şi Trai din Cernăuţi şi la Muzeul de Istorie şi Etnografie din Bălţi.
Totodată, în cadrul expozițiilor vor fi distribuite gratuit cataloage de promovare a obiectelor reprezentative de port popular, ceramică, ţesături de interior şi mobilier tradiţional, obiecte de factură etnografică aparţinând muzeelor partenere în proiect.
„Prin faptul că patrimoniul cultural etnografic din cele trei regiuni are un fond comun, pe alocuri abia putându-se sesiza particularităţi, fiecare expoziţie, făcând apel la patrimoniul mixt de factură română, ucraineană sau moldoveană deţinut de fiecare muzeu, va facilita reflectarea unei realităţi etnografice şi culturale existente de o parte şi de alta a graniţelor şi va determina o mai bună înţelegere a contextului cultural regional şi a moştenirii etnografice”, a precizat Iuliana Roșca.
Intră acum și în grupul de