Intră acum și în grupul de
La Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava va avea loc în perioada 25-26 mai 2015 simpozionul național „România în tranziție: Politica externă și Relațiile Internaționale”, ediția a III-a, organizat de Asociația Tinerilor Istorici și Diplomați.
Potrivit unui comunicat de presă, se pot înscrie studenți, masteranzi sau doctoranzi, la următoarele secțiuni de participare: Relații internaționale și Studii Europene; Științe Politice sau Istorie.
„Simpozionul își propune să aducă în prim plan politica externă a României ultimilor decenii, politică bazată pe trei piloni fundamentali: parteneriatul strategic cu S.U.A., apartenența la N.A.T.O. și apartenența la UE. În lucrările suținute de studenți/masteranzi/doctoranzi se va încerca observarea pașilor ce trebuie parcurși de statul român, pentru a demonstra că este un partener serios și credibil, care se bazează pe politica externă și susținere din partea U.E. sau eventualele alternative opozabile sistemului european”, se arată în sursa citată.
Organizatorii au precizat că participanții din domeniul „Istorie” pot trata în materialele lor subiecte în afara temei centrale a simpozionului.
Rezumatul comunicărilor, de maximum 300 de cuvinte, vor fi trimise până la data de 15 aprilie 2015 pe adresa de e-mail [email protected], participanții acceptați pe susținere urmând să fie notificați până pe data de 1 mai.
Taxa de participare la simpozion este de 30 de lei.
Intră acum și în grupul de