Intră acum și în grupul de
Cercetașii României, prin filiala locală Suceava le propune sucevenilor, timp de câteva ore, să uite de grijile cotidiene și să redescopere frumusețea lucrurilor mărunte, participând la „Festivalul Luminii”.
Potrivit coordonatorului local al „Cercetașilor”, Carmen Netedu, sâmbătă, 16 mai, pe esplanada municipiului Suceava vor fi aprinse aproximativ 3.000 de gulguțe realizate de cercetașii suceveni, alături de prietenii și familiile lor, din hârtie reciclată.
Carmen Netedu a explicat pentru NewsBucovina că scopul festivalului este de a redescoperi valorile spirituale neglijate și de a le aminti membrilor comunității locale de bucuria lucrurilor mărunte.
„Festivalul Luminii” se va desfășura între orele 17.00 – 23.00, sucevenii având ocazia de a participa la ateliere de jocuri, desene ale copilăriei sau construcții de gulguțe.
Festivalul Luminii este un eveniment național sincron, organizat anual de către membrii Organizației Naționale „Cercetașii României” și tinerii voluntari locali. În anul 2015, festivalul ajunge la cea de-a 10-a ediție, și se va desfășura la nivel național pe toată durata lunii mai.
Gulguţele sau lampioanele cercetăşeşti reprezintă nişte cuţiute de hârtie cu lumânare în interior. Aceste lampioane speciale nu se înalţă spre cer.
Intră acum și în grupul de