Spectacolul „Gaițele” a fost anulat


Intră acum și în grupul de

După trei reprogramări, spectacolul „Gaițele” care urma să aibă loc sâmbătă, 23 mai, de la ora 19.00, la Casa de Cultură Suceava, a fost anulat deorece nu au fost vândute suficiente bilete.

gaitele afis modificat

Inițial, spectacolul a fost programat pentru data de 21 mai, ulterior pentru data de 25 mai, după care organizatorii au decis ca sucevenii să se bucure de piesa de teatru sâmbătă, 23 mai.

Însă, pentru că numărul de bilete vândute a fost prea mic, organizatorii au decis într-un final să anuleze spectacolul.

Cei care au achiziționat bilete la „Gaițele” le pot returna la secretariatul Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava, de luni până vineri, între orele 9.00-17.00.

Piesa de teatru „Gaițele” de Alexandru Chirițescu, în regia lui Dan Tudor, le-ar fi adus pe scena suceveană pe actrițele Florina Cercel, Rodica Popescu Bitănescu și Ileana Stana Ionescu.

Prețul unui bilet era de 80 de lei pentru publicul larg și de 60 de lei pentru elevi, studenți și pensionari.


Intră acum și în grupul de