„Indisciplinarităţi: metisaje şi decalaje artistice în Balcani”, la „Ştefan cel Mare” Suceava


Intră acum și în grupul de

În perioada 2-4 iunie 2015, artişti şi cercetători îşi vor da întâlnire la Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava pentru a lua parte la evenimentul „Indisciplinarităţi: metisaje şi decalaje artistice în Balcani”.

afis Indisciplinaritati

 

Potrivit reprezentanților USV, vor fi trei zile de conferinţe, spectacole, dialoguri culturale, cu o tematica generoasă ce va fi supusă dezbaterilor academice din cadrul Zilelor de Studiu, respectiv experienţei nemediate oferite de spectacolele din cadrul Serilor Culturale.

„Zilele de studiu vor explora în plan ştiinţific tematica „indisciplinarităţilor interculturale în Balcani”, în cadrul a patru sesiuni de comunicări şi al unei mese rotunde, la care vor participa cercetători din mai multe ţări (Grecia, Turcia, Canada, România).

Serile culturale vor satisface interesul publicului prin reprezentarea unor spectacole, menite să ilustreze „Indisciplinarităţile, metisajele şi decalajele artistice” la nivelul artei teatrale şi al unor tradiţii populare precum ritualul sau arta povestirii. Astfel, publicul larg va avea posibilitatea de a asista în fiecare zi la un spectacol urmat de un dialog cu artiştii, prin care va putea afla mai multe despre universul artistic şi cultural al acestora”, au informat reprezentanții USV într-un comunicat de presă.

 

 


Intră acum și în grupul de