Intră acum și în grupul de
Ziua Internaţională a Copilului va fi marcată în municipiul Fălticeni printr-o serie de manifestări, care vor avea loc pe parcursul zilelor de duminică şi luni. Astfel, copiii de toate vârstele sunt provocaţi să se întreacă în cadrul competiţiilor sportive, să se bucure de jocurile copilăriei şi să se distreze în cadrul unui spectacol în aer liber.
Vă prezentăm programul detaliat al evenimentelor:
31 mai 2015, de la ora 09.30 – Tenis de câmp: Cupa „1 iunie” şi Cupa „Nada Florilor” – Tenis 10
Competiţiile au loc pe terenurile de sport ale Colegiului „Vasile Lovinescu” (sau în Sala „Gabriel Udişteanu” dacă condiţiile meteorologice vor fi nefavorabile)
1 iunie – Evenimentul „1,2,3… Fuga după ei!”
Orele 9-11, Casa Memorială „Mihail Sadoveanu”
Face painting (pictură pe faţă)
Şorţuri pictate
Desene pe asfalt
Orele 11-15, Muzeul Apelor „Mihai Băcescu”
Şotroniada – Campionatul municipal de şotron (ediţia I);
Raţele şi vânătorii, Coarda, Moara şi Ceasul, Elasticul, Ţară, ţară vrem ostaşi, Regele şi regina
Proiecţie video – desene animate „În căutarea lui Nemo”
Ora 17.00, Galeria Oamenilor de Seamă din Fălticeni
Poveşti cu urechi – Lansarea cărţii „Domnul Tic şi alte iubiri de prin lume”, autor Laura Baban
Ora 16.00 – Pontonul din Parcul „Nada Florilor” (la iaz)
Trupe locale de dans, karaoke, cântece şi jocuri populare, discotecă în aer liber
Manifestările sunt organizate de Primaria Municipiului Fălticeni, Profesorii de fericire, Consiliul Local Falticeni, Muzeul Apelor „Mihai Băcescu”, Galeria Oamenilor de Seamă, Casa Memorială „Mihail Sadoveanu”, Centrul Cultural „Grigore Vasiliu Birlic”, ACS „Nada Florilor”, Colegiul „Vasile Lovinescu”.
Intră acum și în grupul de