Muzeul Bucovinei sărbătorește 40 de ani de la înfiinţarea Laboratorului Zonal de Conservare-Restaurare de la Suceava


Intră acum și în grupul de

Muzeul Bucovinei, în parteneriat cu Asociaţia Conservatorilor şi Restauratorilor din România, organizează în zilele de 26 și 27 iunie  a.c., o serie de manifestări cu prilejul împlinirii a 40 de ani de la înfiinţarea Laboratorului Zonal de Conservare-Restaurare de la Suceava.

afis restaurare

Potrivit coordonatorului activităților, ing. Eugenia Sidoriuc, vineri, 26 iunie, de la ora 10.00, la Muzeul de Ştiinţele Naturii, va avea loc vernisajul Salonului de postere „40 de ani de restaurare românească”, în cadrul căruia vor fi prezentate cele mai importante  piese de patrimoniu restaurate în perioada 1975-2015 de către restauratorii suceveni, alături de cele mai semnificative realizări în domeniu ale unor Laboratoare de restaurare din ţară: Iaşi, Bucureşti, Sibiu, Craiova, Cluj, Bistriţa-Năsăud etc.

„Pentru acest eveniment s-a realizat şi un Catalog de expoziţie cu posterele expuse de restauratorii suceveni. O parte a acestor exponate vor fi prezentate în viitor în cadrul mai multor Saloane de restaurare din ţară şi din străinătate”, a explicat Sidoriuc.

Ea a mai spus că preşedintele ACRRO va înmâna specialiştilor care lucrează în prezent, pensionarilor, dar şi reprezentanţilor familiilor celor care nu mai sunt diplome de merit pentru activitatea depusă în domeniul restaurării patrimoniului istoric din România.

Totodată, cu prilejul celor 40 de ani de existenţă a Laboratorului de restaurare Suceava, se va organiza o masă rotundă la care vor participa specialiştii suceveni, inclusiv o parte a celor care au făcut parte din grupul de început, alături de peste 30 de restauratori pe diverse domenii şi şefi de laboratoare de restaurare din ţară.

Coordonatorul activității a menționat că Muzeul Bucovinei a editat pentru acest eveniment o amplă broşură- Restaurare şi restauratori. Jubileu – 40 de ani de la înfiinţarea Laboratorului Zonal de Conservare-Restaurare,  un remember în imagini a celor mai deosebite piese de patrimoniu restaurate la Suceava, deţinute atât de Muzeul Bucovinei, cât şi de alte instituţii – muzee şi mănăstiri din judeţul Suceava,  zona Moldovei şi din ţară, completate de portretele în timp ale tuturor specialiştilor laboratorului sucevean, oamenii care au readus la viaţă şi nu de puţine ori au salvat patrimoniul naţional.

„Invitaţii la acest eveniment vor participa la o deplasare de documentare la mai multe mănăstiri din Bucovina care deţin piese restaurate de laboratorul de la Suceava, prilej cu care se va realiza un schimb de experienţă între specialişti şi se vor evalua aspecte ale conservării şi restaurării contemporane româneşti”, a mai arătat ing. Eugenia Sidoriuc.


Intră acum și în grupul de