Intră acum și în grupul de
De vineri până duminică, în perioada 24 – 26 iulie 2015, la Iulius Mall Suceava, va avea loc Târgul de Handmade.
Potrivit reprezentanților complexului comercial, toţi cei care îşi doresc să se accesorizeze cu bijuterii unicat sau care vor să găsească cadourile perfecte pentru cei dragi sunt aşteptaţi la acest târg.
„Obiecte inedite, create prin tehnici aparte de maeştrii lucrului manual, sunt propunerile pentru iubitorii articolelor handmade. Vor găsi coliere, cercei, brăţări şi podoabe handmade, realizate din pietre preţioase şi semipreţioase, mărgele, fimo sau piele, genţi şi alte articole croşetate, obiecte decorative, cutii de bijuterii pictate prin tehnici neconvenţionale, ceasuri de perete şi multe alte articole special”, se arată în comunicatul Iulius Mall Suceava.
Sursa citată a mai arătat că în această perioadă magazinele din Iulius Mall îşi întâmpină clienţii cu promoţii estivale ispititoare.
„Indiferent dacă se pregătesc de vacanţă sau le place să fie la modă, clienţii Iulius Mall sunt răsfăţaţi cu cele mai frumoase articole din colecţiile de sezon ale marilor branduri, la oferte de până la 70%. Piese vestimentare, încălţăminte, accesorii, produse cosmetice, articole sportive şi jucării, toate au preţuri mai avantajoase”, se precizează în comunicatul trimis de reprezentanții Iulius Mall Suceava.
Intră acum și în grupul de