Intră acum și în grupul de
La Iulius Mall Suceava va avea loc în perioada 2 – 4 octombrie 2015 o nouă ediție a „Târgului Colecţionarilor”.
Potrivit reprezentanților complexului comercial, sucevenii vor putea găsi piese de mobilier, tablouri, numismatică, filatelie, porţelanuri, articole decorative, bijuterii, dar şi multe alte mărturii ale trecutului.
Tot în acest weekend, la Iulius Mall Suceava vor mai avea loc ateliere de creație, lecții de dans gratuite și va fi desemnat câştigătorul „Campionatului avioanelor de hârtie”.
Sursa citată a precizat că sâmbătă, de la ora 14.00, copiii sunt aşteptaţi la Iulius Mall pentru a-şi dezvolta îndemânarea şi creativitatea.
„Sub îndrumarea specialiştilor, cei mici vor realiza „Sporul casei”. Năzdrăvanii îşi vor folosi imaginaţia pentru a confecţiona sticle decorative, cu ajutorul diverselor ingrediente: orez, zahăr, sare, porumb, făină şi alte bunătăţi din cămară. Creaţiile au scop decorativ, dar aduc şi noroc în casele sucevenilor”, au precizat reprezentanții Iulius Mall Suceava.
Duminică, de la ora 14.00, va fi desemnat câştigătorul „Campionatului avioanelor de hârtie”.
„În compania clovnului Bobo, la parterul Iulius Mall, prichindeii cu cele mai bune rezultate în cele trei ediţii ale competiţiei se vor întrece la probe de abilitate în execuţia avionului de hârtie, îndemânare în lansarea acestuia şi distanţa de zbor. Cel mai iscusit în pilotarea aparatului de zbor va câştiga o dronă.
Tot în ultima zi a săptămânii, clienţii Iulius Mall sunt invitaţi să simtă ritmul şi muzica. De la ora 17.00, pe ring vor fi specialiştii Salsa Family Suceava, care îi vor invita pe iubitorii de dans latino, iniţiaţi, începători sau persoane care au venit la cumpărături, la o nouă sesiune de lecţii gratuite”, se mai arată într-un comunicat al Iulius Mall Suceava.
Intră acum și în grupul de