Intră acum și în grupul de
La Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava va avea loc în perioada 16-18 octombrie 2015 a XIII-a ediție a Colocviul Internațional de Științe ale Limbajului „Eugeniu Coşeriu” (CISL). Colocviul este organizat de Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, în parteneriat cu Universitatea de Stat din Moldova (Chișinău) și Universitatea Națională „Yurii Fedkovici” din Cernăuți.
„Manifestarea reuneşte, într-un parcurs itinerant fructuos pentru cercetarea din domeniul științelor limbajului, trei universități-surori, Suceava-Cernăuţi-Chişinău şi deschide dialogul participanților către problematica evoluției limbii/limbilor și literaturilor în contextul deja familiar al globalizării.
Sintagma „epoca globalizării” invită către o abordare pluridisciplinară, multiculturală, plurilingvistică a fenomenelor care țin de dinamica Limbii/limbilor şi literaturilor”, au informat reprezentanții USV.
Potrivit sursei citate, la ediţia din acest an a colocviului sunt peste 100 de comunicări ştiinţifice, susţinute de profesori, cercetători şi doctoranzi din Franţa, Marea Britanie, Elveţia, Japonia, Senegal, Maroc, Ucraina, Republica Moldova şi România.
Deschiderea oficială a lucrărilor va avea loc vineri, 16 octombrie, la ora 9.00, cu secţiunea „Eugen Coşeriu- un «Om-Legendă»”, coordonată de prof. univ. dr. Sanda-Maria Ardeleanu, moderată de lector univ. dr. Dorel Fînaru, după care se vor desfăşura conferinţele în plen. După amiază, între orele 15.00-16.00, în Biblioteca USV sunt programate lansări de carte, apoi două ore şi jumătate sunt rezervate lucrărilor pe secţiuni. Sâmbătă dimineaţă, de la ora 9.00, se desfăşoară conferinţe în plen, urmate de lucrări pe secţiuni până la ora 13.00. De la ora 15.00 până la ora 17.00, în sala de conferinţe a hotelului Imperium, va avea loc masa rotundă cu titlul „Discursul identitar şi «planetarizarea»” , după care lucrările CISL 2015 se vor închide oficial.
Intră acum și în grupul de