Festivalul de Proză Scurtă „In memoriam Elena Simon”, la Vatra Dornei


Intră acum și în grupul de

afis_simon_2015Municipiul Vatra Dornei va găzdui, joi, 10 decembrie a.c., Festivalul- Concurs de Proză Scurtă ”In Memoriam Elena Simon”.

Evenimentul este organizat de Primăria municipiului Vatra Dornei, prin Casa de Cultură „Platon Pardău”.

În concursul adresat elevilor de gimnaziu și liceu din Vatra Dornei, sunt acceptate lucrări nepremiate încadrul altor concursuri, redactate corect din punct de vedere gramatical, al ortografiei și al punctuației.

Potrivit regulamentului competiției, fiecare elev va prezenta în concurs două lucrări pentru secțiunea la care se înscrie, respectiv ”proză scurtă” sau ”eseu”.

Lucrările, ce vor fi trimise la Casa de Cultură ”Platon Pardău”, până în data de 7 decembrie a.c.,  vor fi semnate cu un pseudonim. Datele personale ale autorului, respectiv numele, prenumele, clasa, școala, profesorul îndrumător, numărul de telefon al autorului, vor fi introduse separat într-un plic închis, semnat cu pseudonimul, plic ce va însoți lucrările.

Festivitatea de premiere va avea loc joi, 10 decembrie a.c., la orele 14.00, la Salonul Alb al Casei de Cultură ”Platon Pardău”.

Relații suplimentare se pot obține la Casa de Cultură ”Platon Pardău” sau la telefon 0230/372767, între orele 08.00-16.00, de luni până vineri. (Irina Lițu)

 

 


Intră acum și în grupul de