„Târg de Bine”, la Shopping City Suceava


Intră acum și în grupul de

afis targ de bine

Asociația „Help Autism” organizează în perioada 12 – 13 decembrie, la Shopping City Suceava, un „Târg de Bine”.

Evenimentul caritabil are loc în cadrul „Târgului de Artă și Antichități” și își propune să ofere șansa comunității să se implice activ în conștientizarea situației copiilor cu autism din Suceava și sprijinirea terapiei de recuperare a acestora.

În cadrul târgului vor fi comercializate produse, iar fondurile strânse vor fi folosite pentru a asigura continuarea intervenţiei terapeutice pentru copiii cu autism.

„Vă invităm și anul acesta să redăm viața obiectelor vechi și prăfuite, uitate în pod sau în garaj. Cine este interesat să doneze pentru o cauză nobilă sau vrea pur și simplu ca jucăria copilăriei să nu își piardă farmecul, magia cărților să nu se transforme în praf, fierul de călcat vechi al bunicii să nu fie mâncat de rugină și flacăra lămpii antice să nu se stingă vă rugăm să ne contactați”, au transmis reprezentanții Asociației „Help Autism” Suceava. (M.T.)


Intră acum și în grupul de