Intră acum și în grupul de
Solistul Gabriel Cotabiţă, tenorul Vlad Miriţă şi soprana Ianna Novac vor fi prezenți pe scena suceveană, într-un concert extraordinar intitulat „Domnișoară, nu pleca”.
Alături de Orchestra Filarmonicii de Stat Botoșani, formată din 40 de instrumentiști profesionişti, dirijată de Daniel Manasi și condusă de Mihai Sîrbu, cei trei artiști vor interpreta piese alese, din repertoriul național și internațional.
Sucevenii vor putea asculta de la pagini orchestrale de largă popularitate de Strauss, Verdi sau Ceaikovski și până la „To All The Girls I’ve Loved Before”, „Noapte albastră”, „Dacă n-ai iubi” și melodii din folclor.
Concertul va avea loc duminică, 6 martie, de la ora 19.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor Suceava și va fi prezentat de Liviu Sorinel.
Prețul unui bilet la spectacol, în funcție de așezarea în sală, costă 75 de lei, 60 de lei sau 50 de lei. (Mihaela Tcaciuc)
Intră acum și în grupul de