Intră acum și în grupul de
Clubul Rotary Suceava Bucovina, în parteneriat cu Ministerul Culturii şi Societatea Scriitorilor Bucovineni, organizează cea de-a treia ediţie a Concursului naţional de dramaturgie „Matei Vișniec”, competiție care îşi va desemna câştigătorul pe data de 9 mai 2016 la Suceava, în cadrul celei de-a IV-a ediţii a evenimentului teatral Zilele „Matei Vişniec”.
Potrivit lui Cătălin-Ionuţ Vasilaş, preşedintele 2015-2016 al Clubului Rotary Suceava Bucovina, concursul este deschis elevilor de liceu din România şi îşi propune să descopere, să sprijine şi să promoveze noi şi autentice talente în rândul tinerilor dramaturgi de astăzi.
Vasilaș arată că potrivit regulamentului, la concurs pot participa elevi din clasele IX – XII din Colegiile din Romania, care nu sunt membri ai Uniunii Scriitorilor şi nu au debutat editorial.
”Lucrările vor fi semnate şi se vor trimite până la data de 29 aprilie 2016 pe adresa electronică: [email protected]. Sunt acceptate în concurs lucrări nepublicate şi nepremiate la alte concursuri literare, tehnoredactate cu diacritice.
Ele vor fi însoţite de un Curriculum Vitae al elevului, care va conţine numele şi prenumele, locul şi data naşterii, studii, activitatea literară, adresa completă, numărul de telefon şi adresa electronică.
Fiecare participant are dreptul de a se înscrie în concurs cu o piesă scurtă de maximum zece pagini, cu maximum cinci personaje.
Lucrările intră în patrimoniul Concursului de dramaturgie „Matei Vișniec”.
Laureatul va fi anunţat până la data de 6 mai 2016, pentru a fi prezent la festivitatea de premiere din cadrul Zilelor „Matei Vişniec”, pe 9 mai 2016, la Suceava. Organizatorii asigură transportul, cazarea şi masa laureatului, dacă este cazul. În eventualitatea în care laureatul doreşte să fie însoţit şi de alte persoane, acestea trebuie să-şi suporte integral toate cheltuielile, iar organizatorii trebuie anunţaţi până cel mai târziu la data de 7 mai 2016, pentru a face rezervările necesare.
Un juriu stabilit de Societatea Scriitorilor Bucovineni, alcătuit din profesori, scriitori, membri ai Uniunii Scriitorilor din România, vor face o preselecţie a textelor trimise. Primele zece piese, rezultate în urma jurizării, vor fi trimise dramaturgului Matei Vişniec, care va alege cea mai valoroasă lucrare din acest an, lucrare care va primi Premiul „Matei Vişniec” pentru dramaturgie, oferit de Clubul Rotary Suceava Bucovina.
La decernarea premiului, laureatul se va bucura de o lectură publică a textului premiat, susţinută de actori sau elevi.
Textul premiat va fi publicat în paginile revistei ”Bucovina literară”.
Bibliografia recomandată de dramaturgul Matei Vişniec elevilor care vor sa participe la concurs este următoarea: Eugen Ionescu- <<Rinocerii>>, Samuel Beckett- <<Aşteptându-l pe Godot>>, Fridrich Dürrenmatt- <<Biderman şi incendiatorii>>, Marin Sorescu- <<Iona>, Luigi Pirandello- <<Şase personaje în căutarea unui autor>>, Horia Lovinescu – <<Jocul vieţii şi al morţii în deşertul de cenuşă>, Mihail Sebastian – <<Steaua fără nume>>, Alina Nelega – <<Amalia respiră adânc>>, Vlad Zografi- <<Petru sau petele din soare>>”, a explicat preşedintele 2015-2016 al Clubului Rotary Suceava Bucovina.
Relaţii suplimentare se pot obține de la managerul Teatrului Municipal ”Matei Vișniec” Suceava, Carmen Veronica Steiciuc (tel: 0745773290).
Intră acum și în grupul de