Intră acum și în grupul de
Lidl lansează cea mai nouă provocare culinară pentru întreaga familie, alaturi de Chef Florin Dumitrescu!
Astfel, cele mai talentate familii, pentru care gătitul este o mai mult decât o pasiune, sunt așteptate să se alăture caravanei Lidl, care poposește în Suceava în zilele de 16 și 17 iulie a.c.
”Vino cu familia pe esplanada Casei de Cultură din Suceava, începând cu ora 16.00, la cea mai tare competiție de gătit în aer liber din țară, iar noi vă vom aștepta cu o porție mare de surprize!
Convinge-ne că familia ta pregătește cele mai delicioase Porții de Surprize din toată țara și poți fi și tu unul dintre competitori, alături de un membru al familiei sau un prieten.
Pentru început, povestește-ne despre pasiunea ta pentru gătit pe surprize.lidl.ro și poți fi selectat să participi la faza locală a concursului.
Apoi, pe 16 și 17 iulie, sub atenta supraveghere a lui Chef Florin Dumitrescu, 4 echipe se vor întrece în semifinale, unde vor găti preparate dintre cele mai gustoase, pentru a ocupa un loc în finala de la București din 10-11 septembrie.
Rețeta voastră preferată vă poate aduce zeci de premii și surprize: vouchere Lidl, în valoare de 500 de lei, excursii în România, oferite prin Lidl Tour sau chiar marele premiu de 5000 euro și posibilitatea de a participa într-o reclamă Lidl. Mai multe detalii și regulamentul competiției sunt disponibile pe surprize.lidl.ro”, se arată în comunicatul transmis de Biroul de Presă Lidl România. (Irina Lițu)
Intră acum și în grupul de