Intră acum și în grupul de
Aproximativ 200 de tineri, copii şi părinţi au participat, sâmbătă, la cea de a doua ediţie a Spectacolului caritabil “Freamăt de speranţă”, organizat de membrii Clubului Interact Bucovina-Suceava pentru sprijinirea copiilor cu dizabilităţi, ce fac parte din Asociaţia “Freamăt de speranţă” Câmpulung Moldovenesc.
Coordonatorul Interact Bucovina-Suceava din partea Clubului Rotary Suceava, profesoaraTamara Brutaru, a declarat că evenimentul a fost o reuşită arătând că membrii Interact şi prietenii lor s-au organizat “frumos” şi au oferit momente artistice deosebite, care i-au încântat pe participanţii la spectacolul caritabil, fiind răsplătiţi cu aplauze.
Ea a spus că în urma desfăşurării evenimentului au fost strânse fonduri de 3500 de lei din donaţii şi din sponsorizări, ce au fost înmânate pentru achiziţia de materiale destinate activităţilor educative ale celor 30 de copii şi tineri cu dizabilităţi din cadrul Asociaţiei “Freamăt de speranţă” Câmpulung Moldovenesc.
Profesoara Tamara Brutaru a mai spus că la spectacolul de caritate, care a durat două ore, au participat aproximativ 200 de tineri, copii şi părinţi.
Ea a precizat că din partea Clubului Interact Bucovina-Suceava au fost oferite daruri celor 13 copii cu dizabilităţi ai asociaţiei câmpulungene, care au venit la spectacol însoţiţi de familiile lor sau de voluntari.
Spectacolul de caritate “Freamăt de speranţă” a inclus recitaluri de muzică, momente de magie, pantomimă şi beat-box, dansuri, dar şi un recital de poezie susţinut de Sebastian Crăciun, care a prezentat participanţilor două dintre poemele sale, în semn de mulţumire pentru sprijinul oamenilor de bună-credinţă, dar şi pentru cei care au crezut şi cred în visul lui.
Reamintim că, la mijlocul lunii noiembrie 2015, un număr de 24 de tineri, membri ai Clubului Interact Bucovina Suceava, impresionaţi de voinţa extraordinară de a lupta cu boala, dar şi de talentul literar al lui Sebastian Remus Crăciun, în vârstă de 13 ani, din Câmpulung Moldovenesc, diagnosticat cu tetrapareză spastică, şi-au unit eforturile pentru a-l sprijini şi au organizat prima ediţie a Spectacolului caritabil “Freamăt de speranţă”, denumit sugestiv după titlul uneia dintre cărţile sale.
(Liliana Bujdei)
Intră acum și în grupul de